Cărțile Mele Și Alți Demoni: septembrie 2025

luni, 22 septembrie 2025

Recenziile lui Gică 229 - Dispărut într-o clipă de Jo Callaghan (CRIME CLUB)

Titlu: Dispărut într-o clipă

Serie: Kat & Lock (#1)

Autor: Jo Callaghan

Editura: TREI

Titlu original: In the Blink of An Eye (2023)

Traducere de Luciana Crăciun

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 424

Media pe Goodreads: 4,18 (din 10.926 note)

Pentru că avem sentimente... asta ne face oameni. Pentru că putem distinge între ce vedem și ce simțim, și adesea ne lăsăm conduși de inconștient și de presimțiri. Ca să prinzi un ucigaș în serie nu e suficient să pui doi cu doi și să-ți dea patru, trebuie să observi calculele din spatele ecuației, să te lași pradă senzațiilor, să elimini posibilul, după cum a spus amicul Sherlock Holmes, ca să ajungi la probabilități, doar atunci vei putea să iei urma vânatului. Mintea umană (oricât de bolnavă ar fi) nu funcționează după șabloane, nu e proiectată în HTML sau JAVA, nu poate fi definită prin concepte anatomice... Funcționează după ce observă, însă mai mult după ce are impresia că observă, realizează conexiuni aparent imposibile și trage concluzii care ar pune în dificultate orice aplicație bazată pe AI. Bineînțeles că suntem supuși greșelii, dar poate că șirul acesta infinit de erori ne aduce tot mai aproape de adevăr.

La șase luni de la moartea lui John, o altă victimă a cancerului, DCS Kat Frank se reîntoarce la secție, pregătită să se ocupe de anchetele recente, străduindu-se să-și abată gândul de la tragedia în urma căreia a rămas văduvă. Nici nu apucă să pună mâna pe dosare, fiindcă inspectorul-șef McLeish o informează despre un program pilot care folosește Inteligența Artificială și îi cere să ia parte la proiect și să evalueze posibilitatea ca un astfel de dispozitiv (sub forma unei brățări electronice) ar putea să dea o mână de ajutor poliției în rezolvarea unor investigații despre persoanele dispărute, din ultimii ani, din Marea Britanie. Decisă să demonstreze că programul este complet inutil (după ce John a fost diagnosticat greșit de o aplicație medicală bazată pe AI), Kat ajunge șefa unui mic grup de investigatori, format din Rayan Hassan, un bărbat din sudul Asiei, care a urmat școala de poliție după ce sora lui a fost agresată, Debbie Brown, o agentă extrem de competentă, cu toate informațiile la zi, și Edia Lock, o hologramă proiectată prin AI, cu proporțiile și trăsăturile unui bărbat de culoare impozant și chipeș.

Analizând o serie de dosare și eliminând posibilitatea ca unii dintre tinerii dispăruți să fi plecat de bunăvoie de la domiciliu, neanunțându-și părinții, frații sau prietenii, EDIA Lock ajunge la concluzia că următoarea investigație ar trebui să se concentreze asupra lui Will Robinson, un bărbat alb care a studiat Arta Teatrală, și care a dispărut într-o seară, în timp ce se îndreptase spre pubul Swan’s Nest. Kat, însă, le propune celorlalți (sceptică la concluziile mașinăriei) să-și îndrepte atenția spre Tyrone Walters, un tânăr de culoare care s-a evaporat într-o noapte din campusul universitar, student la Științe Politice, prieten bun (probabil mai mult de atât) cu Milly Babbington, fata blondă din camera de alături. Și ca să împace și capra, și varza, Kat le sugerează celorlalți să pornească, împărțiți în două echipe, pe urmele celor doi bărbați, excluzând din start ipoteza conform căreia Will Robinson și-ar fi luat zilele, aruncându-se-n lacul de lângă parc.

Nu trec prea multe minute fără ca Lock și Kat să se contrazică, însă dezbaterile lor înflăcărate nu fac decât să-i ajute să elimine pistele greșite, apropiindu-se, fără știrea lor, de răpitor. Lock nu înțelege de ce Kat vorbește cu poza lui John, de parcă soțul ei ar putea să fie încă în viață și să-i dea sfaturi, în vreme ce Kat îi demonstrează partenerului său că toate șabloanele sunt de prisos și că AI-ul nu va fi în stare niciodată să înlocuiască rațiunea umană. Holograma inteligentă (proiectată de brățara cu senzori) se infiltrează pe nesimțite în viața femeii, ajungând s-o asculte și s-o reapropie de Cameron, fiul de optsprezece ani, care renunță la ieșirea cu ceilalți adolescenți ca să petreacă mai mult timp cu mama și cu străinul de culoare care încă n-a văzut Terminator 2. Dincolo de poziția socială (pe care și-o asumă pe jumătate), Lock este un polițist capabil, reușind în câteva secunde să scaneze sute de mii de baze de date, să proiecteze hărți direct în spațiu, să redea (holografic) traseele celor doi bărbați și să descopere înălțimea unei persoane analizându-i dimensiunea ulnei.

Sunt conștient că povestea de față e doar un strop din potopul de viitoare ficțiuni polițiste în care vom avea de-a face cu detectivi AI, și, sincer, abia aștept să întâlnesc o entitate digitală care să joace rolul de antagonist. Lock e un personaj care se face repede plăcut, deși uneori ajunge să te scoată din sărite. Își dă seama de geneza sa artificială, e mulțumit pe jumătate de propria persoană, tânjind adesea să înțeleagă ființele neraționale care i-au scris codul-sursă. Evoluează odată cu protagonista, îi pare rău atunci când simte că a spus ceva nepotrivit și se străduiește să-i ofere informații noi șefei și partenerei sale, analizând scenariile din toate punctele de vedere. Sunt curios ce urmează, deși mi-am dat seama cum se va sfârși primul volum, mă mănâncă degetele să pun mâna și pe următoarele, însă aștept traducerile de la Editura Trei, pentru că am certitudinea că publicul român nu va sta prea mult timp departe de Kat și Lock.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Callaghan:

sâmbătă, 20 septembrie 2025

Recenziile lui Gică 228 - Noaptea lupului de Jo Nesbø (CRIME CLUB)

Titlu: Noaptea lupului

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Minnesota (2025)

Traducere de Cristina Michaela Tache

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 3,96 (din 1.040 note)

Lupul îmbrăcat în oaie sau oaia îmbrăcată în lup? Cine e Bob Oz? La prima vedere, neadaptatul social, celibatarul (in)voluntar, polițistul care calcă adesea pe bec și este amenințat de superior cu suspendarea, nostalgicul ce colindă cu mașina de serviciu și pe jos străzile Minneapolisului, purtând veșnic aceeași haină, galbenă muștar, de cașmir, partenerul de-o noapte al femeilor ce-și detestă soții banali și concubinii cu mușchi și fără minte, străinul care, atunci când promite că te va conduce în siguranță noaptea spre casă, poți să fii sigură că se va ține de cuvânt,, pateticul ce flirtează fără rușine, poate, poate pică și-n seara asta ceva-n așternuturi, și care, în caz contrar, se va agăța de sticla de alcool, sperând că demonul din licoare îi va alunga sentimentul de singurătate ce-l chinuiește din clipa în care Alice i-a dat papucii. Of, Alice... Ce dor îi e de ea... Și ce păcat că sufletul lui pereche și-a găsit acum liniștea în brațele altui bărbat. Poate că se merită unul pe celălalt. Și poate că cea mai cumplită pedeapsă pentru Bob Oz e să fie... Bob Oz.

S-o luăm de la capăt... Victima este Marco Dante, un grăsan ce vorbește italienește, se îmbracă italienește și mănâncă italienește, mare amator de bijuterii din aur, și care se ocupă cu traficul de arme, dintr-un garaj aflat la trei străzi distanță de Jordan projects. Ochit și lovit! Glonțul a părăsit arma și l-a nimerit pe Dante în abdomen... Dar nu l-a ucis. Un bărbat care se aflase în clădire l-a tras pe grăsan la adăpost și a apelat numărul de urgență, timp în care asasinul (care a dat greș) s-a făcut nevăzut. Semnalmentele găsite în apartamentul de la etajul șase al clădirii de vizavi, unde se aflase ucigașul, îl indică drept făptaș pe Tomas Gomez, un emigrant hispanic din sud, care făcuse cândva parte din mai multe bande criminale din Minneapolis. Pornind de la injecțiile goale de insulină pe care Bob Oz le găsește în frigider și de la mărturisirea vecinei care le dezvăluie că Gomez și-a dus pisica moartă la împăiat, polițistul se pregătește să le facă o vizită medicului lui Tomas și taxidermistului, plănuind să-l atragă pe asasin într-o capcană.

Vânătoarea a început... Polițiștii se află pe urmele lui Tomas Gomez care, nu se știe prin ce magie, le scapă parcă printre degete. Poate că n-a reușit să-l ucidă pe Dante, însă Lupul trece la următorul nume de pe lista neagră. Chipul său apare pe camerele de supraveghere, martorii spun că au văzut un bărbat hispanic care ținea-n brațe o folie cu bule (probabil în care se aflase pușca), însă, cu cât se apropie mai tare de țintă, cu atât are impresia Bob Oz că se îndepărtează de prada sa. Ca și cum totul ar fi deja regizat. Ca și cum vânătorul și vânatul ar fi doi magneți cu aceeași polaritate, respingându-se, însă având certitudinea că nu e chiar așa mare distanța dintre ei. La urma urmelor, și Bob e un lup, și doar un lup poate lua mirosul altui mascul din aceeași haită.

Dincolo de acțiune, întrebarea care rămâne este: Ce înseamnă Visul American pentru cei din păturile mijlocii ale societății? Nu mai vorbim despre cei care-și duc cu greu traiul de zi cu zi, dintre care mulți locuiesc pe străzile Minneapolisului și ajung să consume droguri și să vândă arme, cocaină și metamfetamină ca să obțină hrană și îmbrăcăminte. Americanul drept are dreptul să-și apere locuința în caz de furt, și pentru asta statul îi oferă posibilitatea de-a alege dintr-o gamă largă de arme de foc, puști și pistoale care ajung pe mâinile cui nu trebuie, în special ale tinerilor care sunt recrutați în bandele criminale. Orice puști de peste 14 ani poate să se înroleze în Lupii Negri sau X – 11 și să se joace de-a gangsterul, însă de la distracție până la crimă e mai puțin de-un pas. Victimele nu ajung cei care trag conștienți, ci cei care se trezesc prinși la mijloc, oameni singuri și familii întregi care s-au găsit la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

Jo Nesbø a revenit cu un Nordic Noir (standalone) ce ne poartă în Minnesota, în 2022, pe urmele unui scriitor care intenționează, vizitând diverse locuri relevante pentru poveste, cu un taxi, să consemneze crimele lui Lobo (Lupul), și în 2016, când Tomas Gomez s-a întors parcă din morți și și-a început vendeta, atrăgând autoritățile pe piste greșite. Cu o minte brici și o pușcă cu lunetă (achiziționată, bineînțeles, la negru), Gomez i-a luat în cătare pe cei care l-au făcut să sufere, ascunzându-se la vedere și așteptându-l pe Bob Oz să se apropie, singurul om care l-ar putea înțelege. Digresiunea socială și polemica legată de armele de foc sunt dezgropate pe parcurs ce morții se prăbușesc în propriile morminte, mesajul social materializându-se ca un reflector ce luminează un stadion, în culise găsindu-se protagonistul și antagonistul, lupul și oaia care se privesc în ochi, conștienți că natura nu le oferă amândurora, odată ce s-au întâlnit, posibilitatea să supraviețuiască.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

miercuri, 3 septembrie 2025

Recenziile lui Gică 227 - Omul de sticlă de Anders de la Motte (CRIME CLUB)

Titlu: Omul de sticlă

Serie: Leo Asker (#2)

Autor: Anders de la Motte

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Glasmannen (2023)

Traducere de Daniela Ionescu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 608

Media pe Goodreads: 3,88 (din 1.916 note)

Nu suntem singuri în univers... Bernhard Irving, fabricant de produse alimentare, tatăl lui Ufo-Gunnar, era convins că lacul Mire și insula Block s-au format datorită unui meteorit care a lovit Pământul. Neluând în considerare teoria conform căreia craterul plin cu apă și petecul de uscat din centru ar fi apărut în urma unei erupții vulcanice, dovadă stând zăcămintele de obsidian de la suprafață și din subteran, Bernhard a angajat o echipă de mineri care să sape după bucățile prețioase din meteorit. Proiectul s-a sfârșit tragic atunci când inginerul-șef și alți doi muncitori și-au pierdut viața în tuneluri, iar din insulă a rămas doar un șvaițer plutitor pe care se ridica semeț turnul pe care bătrânul îl folosise drept observator. Salvarea întreprinderii a ajuns în mâinile lui Gunnar, care susține că, în 1965, s-ar fi întâlnit, chiar pe insula Block, cu un extraterestru venit din constelația Alpha Centauri, care a călătorit până pe Terra ca să dea o mână de ajutor omenirii, transmițându-i telepatic ideile geniale prin care a transformat mica afacere a tatălui său într-unul dintre coloșii industriali ce activează, până și astăzi, pe piața farmaceutică și medicală nu doar din Suedia, ci din întreaga lume.

Martin Hill, profesor universitar, pasionat de explorarea urbană, este angajat de Nova Irving, cea de-a doua fiică a lui Ufo-Gunnar, să scrie o carte despre realizările companiei Alfacent, evitând să consemneze zvonurile despre extratereștri ce plutesc în jurul locului și familiei sale. Curios din fire, Martin se apucă de cercetare, fiind cazat la Stjarneholm și având acces la biblioteca de pe domeniu, și descoperă că, alături de succes, ghinionul pare să-i fi urmărit, o dată la câțiva ani, pe proprietarii insulei Block. Viggo, fiul vitreg al Novei are niște „probleme” și se află în prezent internat într-un spital din străinătate, unde i se acordă cel mai bun tratament. Logodnicul lui Maud (sora vitregă a Novei) și-a pierdut viața după ce a ajuns cu mașina în lac. Iar Elsa, Fiica de 13 ani a lui Maud, s-a născut aproape nevăzătoare, distingând lumina de întuneric și deplasându-se, cu bastonul, doar însoțită de câinele ei, Orion. Poate că o femeie ce-și plimbă pisica în coșul bicicletei în crucea nopții nu-i pune nervii la-ncercare, însă senzația că este urmărit din întuneric și ceață, posibil de statuia din sticlă neagră a lui Gunnar, îl face să-și pună câteva întrebări esențiale... Printre acestea, dacă nu cumva cineva-l pândește, intenționând să-i facă de petrecanie...

Până și Leo Asker, șefa Departamentului Sufletelor Pierdute, e cu nervii-n piuneze. Per, tatăl său, care a ținut-o (aproape) ostatică la Fermă, pregătind-o și antrenând-o pentru Sfârșitul Lumii, a sunat-o, după cincisprezece ani, ca să-i ceară ajutorul. Se pare că trupul neînsuflețit, aflat într-o stare bună de conservare, al unui bărbat a fost descoperit la marginea proprietății sale, într-o groapă pentru deșeuri. Analizele de laborator relevă faptul că mortul zace acolo de aproximativ șaisprezece ani, decesul survenind în urma unui glonț ce i-a trecut prin ceafă și a părăsit craniul prin frunte. Și odată ce zărește chipul victimei, Leo este purtată din nou în trecut, în ziua în care un străin cu ghete de armată, care călătorea cu bani rulați în suluri, ascunși în camioneta cu ușa galbenă, a ajuns pe proprietatea lor, și care îi fusese prezentat drept Unchiul Tord. Poliția pregătește o operațiune paramilitară prin care să ia cu asalt Ferma, astfel încât Asker are doar câteva zile ca să-l descopere pe adevăratul ucigaș, înainte ca Per să se refugieze în propriul buncăr și să-i primească pe vizitatori cu mine, rafale de gloanțe și grenade (nu neapărat) lacrimogene.

Probabil unul dintre cele mai bune Scandinoir-uri pe care urmează să le citești... Nu mă dau în vânt după cozy-urile lui Anders, însă seria „Asker” e gura de aer de care noi, cititorii de thriller serios și intens, avem atâta nevoie. Scriitura e ireproșabilă, personajele, în special cei din Departamentul Sufletelor Pierdute, parcă sunt desprinse din benzile desenate, deosebite, la prima vedere, țăcănite – un broscoi ce face parte din masonerie, o bârfitoare care funcționează la fel de eficient ca AI-ul și un arțăgos, pe jumătate surd, care lucrează, de la calculator, la operațiunile ce se desfășoară în propria minte, dar care deține un dulap plin cu arme albe și de foc – o echipă imbatabilă căreia, atunci când i se cere să treacă la fapte, nimeni și nimic nu-i poate sta în cale, mai ales atunci când răsplata constă în aplauze, laude și melcișori cu scorțișoară. OZN-uri ce luminează cerul, accidente și întâlniri inexplicabile, doi exploratori urbani care s-au înecat, cu trei ani în urmă, în lacul Mire și o creatură de coșmar, cu trup de titan și ochi de culoarea stelelor ce se sting. Orice ai face și oriunde te-ai ascunde, el te vede, Omul de sticlă, fiara care nu se poate ascunde de ochii celui atotvăzător.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Anders de la Motte:

marți, 2 septembrie 2025

Recenziile lui Gică 226 - Acoperiți-i fața de P.D. James (CRIME CLUB)

Titlu: Acoperiți-i fața

Serie: Adam Dalgliesh (#1)

Autor: P.D. James

Editura: PALADIN

Titlu original: Cover Her Face (1962)

Traducere de Roxana Brînceanu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 264

Media pe Goodreads: 3,91 (din 41.341 note)

O seară obișnuită, cu invitați de seamă, la Martingale, cu trei luni înainte de crimă... Domnul Maxie, stăpânul casei, zace pe patul de moarte, așteptând doza zilnică de somnifer care să-l ajute să treacă în lumea viselor, unde durerea pare să-și piardă din intensitate. Doamna Eleanor Maxie, „matroana”, își servește oaspeții cu bunătăți și se implică activ în discuții. Preotul și doctorul satului fac schimb de păreri și o privesc cu dezgust și milă pe menajera cea nouă. Catherine Bowers, aproape logodnica lui Stephen Maxie (moștenitorul de drept al domeniului) îi face ochi dulci viitorului soț, trăgând cu urechea la subiectele dezbătute de seniori. Deborah Maxie (sora lui Stephen), în prezent văduvă, e prezentă trupește, dar absentă sufletește, gândindu-se că urmează să-și întâlnească zilele următoare iubitul la Londra, pe Felix Hearne, fostul soldat activ pe front. Și, printre oaspeți și gazde, se perindă cele două menajere, Martha, bătrâna slujitoare a familiei Maxie, și Sally Jupp, o tânără mamă căreia, în schimbul serviciilor casnice, i s-a oferit un salariu și un adăpost.

Nouăzeci de zile mai târziu... Ospățul și jocurile organizate cu prilejul sărbătorii bisericii locale sunt pe sfârșite. După ce anunță oficial logodna cu Stephen Maxie, Sally Jupp, pe jumătate adormită, se îndreaptă spre camera din pod, unde o așteaptă Jim (fiul de numai câteva luni) în pătuț. Dimineață, se aud doar zbieretele bebelușului. Ușa e încuiată pe dinăuntru, menajera nu răspunde. După ce Stephen reușește să intre în dormitor pe fereastră, folosind scara, o descoperă pe fată moartă, cu urme roșiatice în jurul gâtului. Cineva a strangulat-o.... Dar cine? Este posibil ca făptașul să se numere printre membrii familiei Maxie? Sau să fie vorba, de fapt, despre unul dintre străinii prezenți la festivitate? Oricum ar sta lucrurile, cert e că la Martingale s-a petrecut o crimă, iar acum e nevoie ca un polițist de la Scotland Yard să intre în scenă, să pună dovezile cap la cap și să rezolve misterul.

Și așa facem cunoștință cu inspectorul-șef Adam Dalgliesh, însoțit la fața locului de sergentul Martin. Dalgliesh nu e un detectiv care să se impună prin agresivitate verbală sau fizică. Preferă să analizeze în detaliu scena crimei, să pună întrebările potrivite ca să obțină răspunsurile esențiale și să ajungă, printr-un demers logic, la demascarea ucigașului. Indiciile sunt deja prezente, este nevoie doar de un ochi ager care să le observe. Îi tratează pe toți cu respect, chiar dacă știe că printre aceștia se numără un individ mânat de ură, care a ales să-și rezolve, cu propriile mâini, disensiunea. Personajele noastre, suspecte de la primul până la ultimul, de la cei prezenți, până la cei absenți, sunt puse la colț și analizate pe toate părțile, investigația scoțându-le la iveală gândurile și intențiile neortodoxe. Pentru unii, Sally Jupp era doar o biată menajeră, în timp ce pentru alții era o fată care căzuse în păcat și meritase să-și primească pedeapsa.

Sally Jupp e elefantul din încăpere, nota discordantă din aria de operă. Prezența sa deranjează de la sine, la care se adaugă și poziția (aparent neînsemnată) pe care a primit-o în casa familiei Maxie. Cealaltă slujitoare o urăște din tot sufletul, punându-i piedici ori de câte ori are ocazia, sperând, nu neapărat în secret, că Eleanor, matroana, o va arunca cât de repede în stradă. Sally e, prin postura de mamă, o ruptură în sistemul social în care și-a găsit (pentru moment) locul, reflectând criticile aspre ale cetățenilor de seamă și răsturnând convențiile sociale. Logodna dintre ea și Stephen nu fusese privită cu ochi buni de niciunul dintre invitați, oricare dintre aceștia putând să recurgă la crimă pentru a purifica comunitatea de acest sărac suflet pervertit.

Romanele polițiste ale lui PD James (republicate) trebuie corelate (obligatoriu) cu perioadele în care au fost scrise. Subiectul nu e de actualitate pentru contemporaneitate, însă savoarea sa iese la suprafață doar atunci când ești pregătit să parcurgi călătoria mentală în secolul al XX-lea și să te raportezi corect asupra actanților și cutumelor vremii. Adam Dalgliesh e prezent nici pe jumătate în primul volum al seriei, complexitatea sa psihologică și analitică fiind pusă pe hârtie în detaliu în narațiunile detectivistice ce vor urma. Povestea e perfectă pentru fanii Agathei Christie, dar și pentru cei ai thrillerului psihologic, subgen anticipat, chiar în povestea de față, de celebra autoare britanică. O recomand, în ciuda faptului că nu va fi pe gustul tuturor, însă nu ai cum s-o lași deoparte atunci când dai cu ochii de superba copertă din colecția ParaThrill, noul format grafic adoptat de Editura Paladin.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui P.D. James: