Titlu: Fata din turn
Serie: Winternight #2
Autor: Katherine Arden
Editura: YOUNGART
Titlu original: The Girl in the Tower (2017)
Traducere de Oana Dușmănescu
Anul apariției: 2021
Număr pagini: 480
Media pe Goodreads: 4,34 (din 79.738 note)
Aș fi vrut să încep această recenzie cu „a fost
odată ca niciodată o tânără care a înlănțuit pentru totdeauna forțele
întunecate ce pândeau în umbra deasă și protectoare a pădurii și care a adus
ordinea în întreaga Rusie”, însă această introducere ar fi mai potrivită pentru
„Ursul și Privighetoarea”, primul volum al seriei „Winternight”. Pentru „Fata
din turn”, introducerea perfectă ar suna cam așa: „A fost odată ca niciodată o
fată din cauza căreia propria sa familie și întreaga Rusie au fost la un pas de
a se nărui sub atingerea spiritelor malefice”. În cel de-al doilea volum al
trilogiei, Katherine Arden schimbă cursul poveștii, aducând la viață alte
legende și personaje de basm din folclorul rus. Însă diferența dintre cele două
romane este vizibilă de la o poștă, și nu pot spune că am fost încântată de
direcția pe care a ales-o autoarea. Atmosfera de basm se evaporă, lăsând în
urmă rămășițe fine de fabulos și de magie; elementele mitologice se
împuținează, luptele dintre bine și rău devin un accesoriu al intrigii,
clișeele romantice își fac simțită prezența din plin, iar crizele adolescentine
și nuanțele feministe sunt duse la extrem. Ceea ce rămâne neschimbat este gerul
cumplit, poveștile spuse la gura sobei și amenințarea aproape palpabilă a unui
pericol iminent, o tensiune ce face aerul să vibreze de fiecare dată când
cineva acționează înainte să stea prea mult pe gânduri...
Dacă
în volumul anterior protagonista noastră era o tânără curajoasă și rebelă,
ultima protectoare a spiritelor pădurii, gata oricând să-i înfrunte pe adepții
creștinismului, pe cei care, în naivitatea lor, se străduiau să distrugă o lume
clădită după niște reguli străvechi și greu de înțeles pentru cei care nu acceptă
să-și dea sângele ca să-i reînvie pe zei, în romanul de față Vasilisa se
transformă într-o fată orgolioasă, încăpățânată, care pune lumea în pericol, în
loc să o salveze. Am avut impresia că urmăresc un cu totul alt personaj, care
nu are nimic în comun cu cel din prima parte, cu excepția trăsăturilor fizice. Mai
mult decât atât, Vasilisa devine eroina clasică, un chip banal preluat în toate
romanele în care dimensiunea YA este mai importantă decât cea Fantasy. Adoptarea
unei identități false, renunțarea la feminitate și impulsivitatea de care dă dovadă
în luarea deciziilor, fapt ce tulbură echilibrul și așa fragil al unui univers
sfâșiat de intrigi politice și religioase, o transformă într-o paria, într-o
ființă renegată care nu mai aparține nici lumii oamenilor, dar nici celei a
spiritelor.
După
ce Ursul a fost învins, iar, pe cât posibil, ordinea în Lesnaia Zemlia a fost restabilită,
Vasilisa pleacă la Moscova pentru a-și găsi rostul și pentru a-și vindeca
rănile încă proaspete. Însă drumul se dovedește a fi unul anevoios, plin de
pericole, de tâlhari și de zăpadă. În ciuda faptului că ea nu călătorește
singură – Privighetoarea, calul fermecat al lui Morosco, zeul iernii și al
morții, o însoțește și o veghează cu mare grijă –, Vasia reușește să se bage în
cele mai stranii belele, din care abia dacă scapă cu viață. Ea părăsește
adăpostul pădurii, un personaj latent, dar foarte important, pentru a păși în
civilizație, în marele oraș pentru tentațiile căruia nu era pregătită. Moscova
înseamnă pentru ea vulnerabilitate, iar dușmanii ei știu că acum este momentul
prielnic să lovească.
Așa
cum am mai spus, dimensiunea Fantasy este abandonată aproape cu desăvârșire.
Magia, creaturile mitologice și făpturile supranaturale sunt reduse la câteva
figuri emblematice a căror apariție este, de data asta, legată de anumite
evenimente istorice reale ce au marcat evoluția Rusiei ca stat independent.
Autoarea deapănă povestea Vasilisei pe fundalul invaziei tătarilor,
cotropitorii puternici ce i-au forțat pe cneji să plătească ani în șir tribut
pentru protecție și integritate teritorială. Dar, așa cum știm din nenumăratele
exemple, cei care impun astfel de condiții vor cere din ce în ce mai mult, până
când, inevitabil, se va ajunge la un conflict militar de proporții. Ei bine, aici
intervine, de fapt, măiestria lui Katherine Arden. Ea combină mizele politice
și religioase cu întâmplările supranaturale, astfel încât evenimentele reale
ajung să se suprapună, ba chiar să se confunde cu cele imaginare, și trebuie să
recunosc că rezultatul este chiar impresionant. Dacă ar fi pus accent pe aceste
părți ale poveștii și ar fi lăsat-o mai moale cu idilele amoroase, poate că romanul
s-ar fi ridicat la nivelul părții anterioare.
Și
pentru că intriga este ceva mai complicată și mai complexă, în acest volum ne
sunt prezentate mai multe povești. Vasilisa împarte lumina reflectorului cu
sora sa, Olga, și cu fiica acesteia, Maria, un personaj foarte interesant, mai
agreabil decât protagonista însăși. Însă Vasia invadează și părțile narațiunii care
nu sunt despre ea. Deciziile sale pripite influențează întregul univers, iar
dorința naivă de a face bine distruge vieți nevinovate. Cu toate că pornirile
ei sunt pure și bine intenționate, lipsa rațiunii conduce de fiecare dată la un
dezastru la nivel micro sau macro.
Una
peste alta, cred că am criticat destul, așa că mă voi opri aici. Abia aștept să
apară sfârșitul acestei trilogii, volumul în care sper ca autoarea să-și spele păcatele și să
continue povestea pe linia basmelor rusești care mai au multe de oferit,
înălțând-o pe Vasilisa mai presus de orgoliul ei uriaș și de pervertirea lumii
materiale, pentru că locul ei este în rândul eroilor fabuloși care au salvat
lumea, și nu a celor care au condamnat-o la distrugere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu