Recenziile lui Gică 204 - Pânda de noapte de Tracy Sierra (CRIME CLUB)

Titlu: Pânda de noapte  

Autor: Tracy Sierra 

Editura: TREI

Titlu original: Nightwatching (2024)

Traducere de Mihaela Negrilă

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 400

Media pe Goodreads: 3,84 (din 29.604 note)

 

            E noapte... Liniștea e întreruptă de un zgomot bizar. Pași pe trepte... Fetița e în camera ei, băiețelul e cel mai aproape de tine. Arunci o privire spre scări și îl vezi. E înalt, blond și amenințător. Străinul ăsta nu are ce să caute în casa ta, în apropierea copiilor tăi. Vrea să vă facă rău, să le facă rău copiilor. Ești sigură de intențiile sale, nu e nevoie să-l provoci la dialog. Până la urmă, a intrat prin efracție și se furișează ca un prădător. Trebuie să fugiți... Dar unde? Tu îți cunoști cel mai bine casa. Te îndrepți cu pași înceți spre băiețel, pe urmă, o trezești pe fetiță. Le spui să nu scoată un sunet și mergeți încet spre firida secretă. Casele vechi au multe defecte... Dar ce bine că a voastră are o încăpere despre care știți doar voi. Vă puteți ascunde acolo până când monstrul va renunța să vă caute și va pleca. Însă noaptea asta de coșmar e abia la început...

            Mama nu-l va lăsa pe străin să se apropie de fetiță și băiețel. Copiii vor sta în liniște atâta timp cât va fi nevoie. Însă orele trec și monstrul îi caută în continuare... Zgomot după zgomot, podele care scârțăie și jucării care sunt dezmembrate și călcate în picioare, necunoscutul își face loc nu doar prin vechiul conac, ci și prin viața celor trei locatari. Ca o insectă care are nevoie să-și devoreze semenii, ca un parazit care infectează un organism viu, bărbatul se plimbă dintr-o încăpere în alta și pângărește locul și obiectele pe care le atinge. Dulapuri deschise, uși trântite cu furie, frustrarea prădătorului ajunge pe cale auditivă la pradă, ținând-o în permanență în starea de alertă. Nu-i va găsi... Dar cât timp vor rezista ei aici? Obosiți, înfrigurați, cu o păturică care să le acopere trupușoarele și cu o sticlă de apă din care să-și astâmpere setea. Pe parcurs ce minutele trec din ce în ce mai greu și zgomotele de la etaj se intensifică, mama își dă seama că trebuie să facă ceva, să ajungă cumva să sune la poliție.

            Momentele statice, în care cei trei păstrează liniștea și-l urmăresc pe necunoscut, sunt alternate cu secvențele din trecut în care este prezent soțul femeii și tatăl acestuia. Socrul, un bărbat dominator cu care nu s-a înțeles niciodată, este prezentat ca un pericol la adresa nepoților săi, un individ care și-a exploatat soția până la moarte, capabil doar să facă rău. Spre deosebire de acesta, soțul femeii apare ca un înger păzitor, tânărul superb de care s-a îndrăgostit și care, deși tatăl său i-a interzis-o, a continuat să-și urmeze visul și să facă fotografii artistice. Peisajele l-au fascinat întotdeauna, ba chiar și-a luat și un avion ca să le poată surprinde din aer, dar nu are idee ce imagine de coșmar i s-a întipărit soției sale pe retină cu câteva ore în urmă. El nu e lângă ei să-i protejeze, nu știe în ce situație primejdioasă se află familia sa și nu mai are cum să intervină. Și așa, de la o amintire la alta, ajungem și la străinul din casă, care încet începe să capete un loc în timp și spațiu, un chip și trăsături.

            „Pânda de noapte” e, prin construcție, un roman horror senzorial. Sunetele care ajung la urechile mamei se preschimbă în imagini, și astfel aflăm și noi pe unde colindă și ce face prădătorul. Ea își cunoaște atât de bine casa, știe ce zgomot scoate fiecare obiect mutat, încât poate să-și reprezinte în minte un plan al conacului, o hartă pe care-și însemnează traseele deja străbătute. Și dacă avem acces doar la perspectiva ei, atunci oare nu e drept să ne întrebăm dacă totul nu e, la urma urmelor, doar un coșmar sau o halucinație? Monstrul e real sau doar o închipuire a fricilor sale cele mai profunde? A văzut pe cineva pe scările principale? Sau nu cumva e doar hipervigilentă și interpretează zgomotele inofensive din casă ca pe niște urme ale unei prezențe străine? Realitate sau nu, mama nu poate să riște să-i împingă pe copii în brațele strigoiului, iar atunci când puii se află în pericol, leoaica va știi întotdeauna cum să procedeze.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Tracy Sierra:

Anca și cărțile.ro

Literatura pe tocuri

Biblioteca lui Liviu

Falled

Ciobanul de Azi

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

Citește-mi-l 

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 203 - Ministerul Timpului de Kaliane Bradley

Titlu: Ministerul Timpului 

Autor: Kaliane Bradley

Editura: LITERA

Titlu original: The Ministry of Time (2024)

Traducere de Bogdan Perdivară

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 384

Media pe Goodreads: 3,62 (din 90.564 note)

 

            Graham Gore e un expatriat. Nu și-a părăsit patria, nici nu a fost exilat. Mutarea lui forțată nu ține de o dimensiune geografică, ci de una istorică, pentru că Gore a fost pescuit printr-o Ușă a Timpului. Aflându-se în expediția de descoperire a Pasajului de Nord-Vest, în Arctica, comandorul de pe HMS Erebus a fost prins într-o plasă metalică și „transportat” în secolul al XXI-lea. Alături de el, în sediul principal al Ministerului Timpului, se găsesc o femeie din 1665, extrasă din Marea Ciumă a Londrei, un locotenent din 1645, care a luat parte la bătălia de la Naseby, un căpitan de armată din Bătălia de pe Somme, din 1916, și o femeie  din Parisul lui Robespierre, 1793. Așadar, cinci expați din secole și sisteme politice diferite, cinci indivizi care trebuie acum să-și însușească viitorul lor deja scris și, paradoxal, dar logic, trecutul prezentului. Și pentru asta există Punțile...

            O funcționară banală, pe jumătate englezoaică și pe  jumătate cambodgiană, este angajată în cadrul ministerului abia înființat. Misiunea ei: să conviețuiască cu 1847 (Graham Gore) și să-l ajute să se acomodeze cu locurile și vremurile. Ea e o Punte, la fel ca ceilalți patru inși care se ocupă de ceilalți expați din proiect. Punțile sunt obligate să le ofere subiecților toate informațiile de care aceștia au nevoie pentru aclimatizare, însă trebuie să fie în același timp atente și la detaliile simple sau majore care le-ar putea pune integritatea psihică în pericol. La rândul lor, acestea sunt urmărite și analizate de supervizori. Dar ce caută expații (cunoscuți sau anonimi) în prezent? Care e rolul lor? Ministerul se joacă cu o mașină a timpului sau există un scop țintit pentru persoanele recoltate? E vorba despre un experiment inofensiv sau despre o tentativă de a da un alt curs evoluției?

Gore e un bărbat sigur pe el, cel mai bun țintaș din echipajul lui Sir John Franklin (după cum ne confirmă faptele însemnate), dar nu poate să priceapă nici în ruptul capului cum funcționează un bazin de toaletă sau de ce nimeni nu împușcă veverițele care fac prăpăd în grădina din fața casei. Își percepe moartea prin narațiunile și documentele pe care le deține colega sa de apartament, și nu poate să-și abată gândul de la camarazii lui care și-au fiert ghetele sau și-au mâncat prietenii, încercând să supraviețuiască, în zadar. Și în vreme ce echipajul consumă ultimele provizii și piere de frig, foame sau scorbut, Gore își petrece timpul citind și recitind același roman în camera sa sau fumând în cadă cu ocazia fiecărui duș. Comandorul a trecut de la trabucuri la țigări, ba chiar vrea să încerce și noile frunze rulate ce-i fac pe tineri să se simtă în al nouălea cer. Ferocitatea din privire i s-a pierdut odată cu nava, iar acum se prezintă ca un individ obișnuit, cu un trai ordinar, departe ca timp și spațiu de propriul destin.

Și pentru că avem din nou un el și o ea, putem anticipa deja ce se va petrece. Femeia este fascinată de 1847, de masculul alfa căruia trebuie să-i poarte de grijă. Debutând ca relația dintre o mamă și un fiu, un adult care trebuie să-și urmărească la orice pas odrasla, povestea celor doi se transformă într-o idilă amoroasă, cu sentimente profunde și scene nebune de sex. Dar cum poți să-ți împărtășești trăirile unui om care a respirat acum mai bine de două secole? El nu-i înțelege aluziile, ea îl simte rece și distant. Nu reușesc, inițial, să adopte același limbaj al iubirii. Ea vrea acțiune, să i se pună totul pe tavă, în vreme ce el așteaptă un semn, o confirmare abia ca s-o atingă, ocupându-se de treburile bărbătești din gospodărie și surprinzând-o cu preparatele asiatice de care ambii s-au îndrăgostit. Puntea și Gore sunt făcuți unul pentru celălalt, o realitate pe care timpul nu mai are puterea să o decidă.

Cartea de față nu e un Science-Fiction, așa cum ați văzut-o promovată prin mediul online. E drept că abordează tema călătoriei în timp, însă acțiunea se concentrează în cea mai mare parte asupra celor doi protagoniști. Altfel spus, e doar o comedie romantică. Știu... A luat Premiul Goodreads pentru cel mai popular SF în 2024, cu un număr impresionant de voturi, dar și voi știți că Science-Fiction-ul de astăzi e doar o parodie a vechiului și complexului gen. Avem poarta spre trecut și viitor, avem și consecințele acțiunilor luate în perioade diferite, însă ceea ce contează este construcția cuplului din prim plan, scenele și dialogurile prin care el și ea își împărtășesc simpatia, și apoi iubirea. Sincer, nu prea are ce căuta nici în Folio (am înțeles oarecum decizia editurii), dar mai bine s-ar fi potrivit printre poveștile Young Adult din Moon Light. Hmmm... Asta e și o temă bună de discuție... Deci... Ce spuneți? Ce e și ce nu e SF-ul de-acum până la urmă?

COMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 84 - Nimeni n-a văzut nimic de Andrea Mara (CRIME CLUB)

Titlu: Nimeni n-a văzut nimic  

Autor: Andrea Mara

Editura: LEDA BAZAAR (CORINT)

Titlu original: No One Saw a Thing (2023)

Traducere de Maria Adam

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 3,96 (din 30.543 note)

 

            Disperarea îți poate deveni cel mai mare inamic... Nevăzută, nebănuită, mereu tăcută, stă la pândă ca un animal sălbatic fioros, așteptând răbdătoare momentul în care vei lăsa garda jos, urmând să te atace cu toate armele de care dispune. Nu ai cum să i te împotrivești... Nu ai unde să fugi sau să te ascunzi... Ea e deja în tine. Mai întâi, o vei simți ca pe un fior rece pe șira spinării, apoi, încetul cu-ncetul, te va învălui cu tentaculele ei glaciale, strângându-te într-un cocon de panică și dezorientare. Își va înfige ghearele adânc în mintea ta, paralizându-ți simțurile și întunecându-ți judecata, ca, în cele din urmă, să-ți sfâșie inima cu colții ei veninoși, secând și ultimul strop de speranță. Realitatea se va transforma într-un amalgam de sunete și culori din care nu vei mai pricepe nimic. Vei deveni o marionetă care se mișcă prin bunăvoința păpușarului, străduindu-te din răsputeri să-ți salvezi lumea care se năruie alarmant de repede în jurul tău. Ceilalți te vor compătimi, îți vor da sfaturi și te vor mângâia blând pe spate ca să-ți dea curaj – așa cum au făcut și cu mine –, însă nimeni nu știe cu adevărat prin ce treci... Nimeni nu știe cum e să-ți dispară copilul și să trăiești cu gândul că tot ce s-a întâmplat e din vina ta, fiindcă n-ai fost o mamă responsabilă. Numai eu știu cât de dificil e să lupți cu groaza că nu-ți vei mai vedea fiica niciodată.

Sive Sullivan e o femeie împlinită din toate punctele de vedere. Are o casă frumoasă în Dublin, un soț devotat și iubitor, trei copii sănătoși și frumoși și o carieră de jurnalistă destul de înfloritoare, toate fiind încununate de faptul că e o mamă minunată, care ar face orice doar ca să-și știe cele două fetițe – cea mare, de șase ani, și cea mică, de doi ani –, și pe băiețelul de câteva luni în siguranță. Dar chiar și celor mai bune și responsabile mame li se întâmplă uneori lucruri îngrozitoare ce scot la lumină secrete și minciuni oribile. Ceea ce începe ca o excursie liniștită la Londra, organizată cu prilejul întâlnirii anuale pe care Aaron o are cu foștii săi colegi din studenție, se transformă într-un adevărat coșmar pentru familia Sullivan. Străduindu-se să manevreze căruciorul prin aglomerația matinală de pe peronul unei stații de metrou, Sive este despărțită de fiicele ei, care înaintează spre ușile deschise ale garniturii staționate pe șine. Femeia le roagă s-o aștepte, însă cuvintele ei se pierd în cacofonia de voci ce o înconjoară. Într-o clipă de neatenție, fetele urcă, ușile se închid, iar trenul se pune în mișcare, lăsând-o pe Sive în urmă. Cuprinsă de panică, femeia apucă totuși să le strige să coboare la următoarea stație. Personalul metroului este alertat, însă, când Sive ajunge la următoarea oprire, are parte de un șoc – acolo o așteaptă doar Bea, fiica cea mică, Faye fiind de negăsit. Nimeni nu știe nimic, angajații nu-i sunt de niciun folos, călătorii își văd de drum, nepăsători la disperarea mamei, Bea e prea mică pentru a le spune ce s-a întâmplat, iar poliția face  speculații peste speculații, neștiind dacă Faye a fost răpită sau doar s-a pierdut pe undeva. Concluzia, nimeni n-a văzut nimic... Însă dispariția ei nu e deloc întâmplătoare... Cineva nu-și dorește ca misterul să fie elucidat, oricât de multă suferință le-ar pricinui soților Sullivan.

Andrea Mara scrie o poveste tulburătoare, un thriller plin de suspans, cu scene tensionate și personaje complexe care excelează în arta prefăcătoriei. Romanul este structurat pe două planuri, evenimentele ce preced dispariția lui Faye – întâlnirile cu prietenii lui Aaron, amintirile depănate din studenție și frânturi din viața de familie a lui Sive – și întâmplările ulterioare dispariției – investigația poliției, interviurile, căutările neobosite și zbuciumul interior al părinților care ar da orice să-și găsească copilul teafăr. Cu toate că ritmul narațiunii este alert, există și câteva momente de respiro în care accentul se mută pe dimensiunea psihologică a personajelor, ce sunt reduse la o formă arhetipală, simple chipuri lipsite de esență, actori în propria lor existență.

Scott – un bărbat arogant, care a renunțat la meseria de avocat pentru a duce o viață tihnită, scăldată în bani, mereu dispus să-și bată joc de cei din jur și să se ia la întrecere cu oricine îi subapreciază calitățile; Dave – un polițist ratat, care nu pare să aibă viață personală, timid și cu capul pe umeri; Maggie – mereu punctuală, vocea rațională a grupului, blândă și organizată; și Nita – diva grupului, mereu aranjată, liberă de orice obligație și mereu pusă pe distracție – ei sunt prietenii lui Aaron, la rândul lui, un avocat de succes, puțin egocentric, dar fidel și afectuos față de familia sa. Cei cinci sunt foarte diferiți, însă sunt legați de rămășițele unui trecut comun și de amintirea accidentului tragic în care fosta logodnică a lui Aaron și-a pierdut viața, care revin să le tulbure prezentul. Toți, cu excepția lui Sive – care, deși e protagonista romanului, este distribuită adesea în rolul outsiderului, nefiind cu adevărat inclusă în grupul omogen din care face parte soțul ei – au ceva de ascuns, iar din momentul în care Faye dispare, minciunile se desfac aidoma unor cuburi LEGO prost îmbinate, dând la iveală ranchiuna și setea de răzbunare ce zace în spatele unei tovărășii de ani de zile.

Pe jumătate thriller psihologic, pe jumătate drama unei familii care și-a pierdut un copil, „Nimeni n-a văzut nimic” e o lectură lejeră, rapidă și captivantă. În pofida faptului că Andrea Mara adoptă un scenariu clișeic, mi-a plăcut cum a construit intriga, în așa fel încât amănuntele, care la prima vedere par să încarce textul, să-l conducă pe cititor cu pași mici spre finalul șocant, care, sinceră să fiu, mi-a dat complet așteptările peste cap.

Un proiect: 

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Andreei Mara:

Anca și cărțile.ro

Biblioteca lui Liviu

Ciobanul de Azi

Analogii, Antologii

Fata Cu Cartea

Citește-mi-l 

Literatura pe tocuri

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 202 - Paznicul de noapte de Jayne Anne Phillips

Titlu: Paznicul de noapte 

Autor: Jayne Anne Phillips

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Night Watch (2023)

Traducere de Justina Bandol

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 368

Media pe Goodreads: 3,76 (din 12.046 note)

 

            Pe la 1864, undeva în proaspăta Virginie de Vest, într-un cătun uitat de lume din munți, o mamă își crește fiica de abia trei ani departe de agitația din sud și de la graniță, ajutată de femeia care a îngrijit-o încă de când era în fașă și de văduvele din împrejurimi. Ea (nu are importanță numele) provine dintr-o familie de moșieri și a fost nevoită să fugă de-acasă după ce s-a îndrăgostit de ajutorul de grăjdar, băiatul, devenit bărbat în toată firea, împreună cu care a copilărit. El, rodul iubirii dintre o sclavă și un necunoscut, vrea să-și facă un renume și un nume, ca să-și ceară iubita de soție în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, așa că pleacă la război. După zece ani, o mamă alienată, care refuză să vorbească, și o fiică de treisprezece ani, nevoită să-și asume, la rândul ei, rolul de mamă pentru sora și frații mai mici, se află în trăsura lui Domnu (așa le-a obligat să-l numească), în drum spre azilul Trans-Allegheny.

            Un el și o ea... Doi tineri din clase sociale opuse care s-au iubit și și-au dorit să-și întemeieze o familie, dar care nu au anticipat consecințele războiului. Puteau, probabil, să trăiască fericiți în micul lor cuib, departe de răzmeriță, mereu cu un ochi la necunoscuții care descălecau în sat. Nu au vrut să-și păstreze sentimentele în anonimat, așa că el a decis să se înroleze ca trăgător în trupele din Nord. Nu era nici de partea secesioniștilor, nici a aboliționiștilor. L-au numit unionist, pentru el însă conta doar momentul în care conflictul va lua sfârșit și se va putea întoarce nevătămat și demn acasă. Ei bine, lucrurile nu se petrec întotdeauna așa cum ne dorim... Cauza e, prin definiție, opusul efectului, iar scopul la care tânjești să ajungi se poate pierde pe drum, astfel încât, ca un actant al sorții și, totodată, al propriilor dorințe, poți fi scos în orice moment pe tușă.

            Cum am spus adineauri, numele personajelor nu au nicio importanță. Trăgătorul își caută o nouă identitate, atât pentru propria persoană, cât și pentru soție și copilă. Femeia, cunoscută ca Doamna (pe drum) și domnișoara Janet (la azil) pendulează în permanență între ipostazele de mamă (prin prezența fiicei) și cea de sugară, incapabilă să întocmească o frază coerentă sau să se îmbrace singură. Pe lângă figurile bântuite din prim plan, la Trans-Allegheny se găsește și un paznic de noapte care e prezent la post 24 din 24, invalid de război, cu un petic metalic peste ochi ce-i acoperă țesutul cicatrizat de dedesubt, și un băiețel orfan, căruia i se spune Gâză și care are o slăbiciune pentru obiectele strălucitoare și de valoare ale pacientelor și pacienților, care locuiesc în aripi diferite ale spitalului. Îl mai avem și pe doctorul Thomas Story, care practică tratamentul moral (care a funcționat o jumătate de secol, căzând în cele din urmă în dizgrație) și care obișnuiește să-și scoată adesea pacienții la plimbări cu trăsura sau să-i invite să petreacă cât mai mult timp unul în compania celuilalt, realizându-se astfel o terapie cu efect de ambele părți.

               Romanul lui Jayne Anne Phillips, câștigător de altfel al premiului Pulitzer în 2023, este o cronică despre război care se concentrează asupra victimelor de pe margine. Conflictul militar funcționează de la sine, ca o realitate istorico-rasială, însă lupa este pusă asupra celor care sunt implicați indirect în răzmeriță. Satul unde s-au retras cei trei protagoniști este adesea vizitat de inși cu gânduri necurate, care le violează pe femeile singure și le jefuiesc locuințele, punându-se stăpâni peste ce nu este al lor de drept. Bărbații plecați pe front, care nu mai reușesc să trimită scrisori acasă, sunt socotiți morți, satele și orașele devenind niște ținuturi ale văduvelor, lipsite de protecție, care adesea trebuie să se împotrivească hoților și violatorilor. Se poate spune că femeile singure duc propriul lor război, tot împotriva bărbaților, dar nu pentru o cauză, ci pentru supraviețuirea lor și a odraslelor lipsite de apărare.

 Și pentru că măștile cad, societatea scindăndu-se între călăi și victime, fiecare are posibilitatea să renunțe la propria identitate sau să și-o asume pe a celuilalt. Ca printr-un caleidoscop, nuanțele și rolurile se mută și se inversează, instaurându-se un haos care se va reorganiza doar în momentul în care perechile se vor regăsi. Mai mult decât un roman de dragoste sau despre război, „Paznicul de noapte” este o radiografie a societății de la acea vreme, punând sub microscop și categoriile sociale pe care istoria, scrisă sau nu de învingători, le-a neglijat. Aceasta este, metaforic și realistic vorbind, doar una dintre poveștile celor care nu au reușit să-și spună povestea.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 201 - Ultima crimă de la sfârșitul lumii de Stuart Turton (CRIME CLUB)

Titlu: Ultima crimă de la sfârșitul lumii 

Autor: Stuart Turton

Editura: CRIME SCENE PRESS 

Titlu original: The Last Murder at the End of the World (2024)

Traducere de Mihnea Arion

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 392

Media pe Goodreads: 3,67 (din 29.895 note)

 

            La începutul sfârșitului au fost gropile. Și din gropi au ieșit insectele și ceața. Pâcla s-a extins și a împresurat pământul, ucigând toate formele de viață care i-au ieșit în cale. Nimeni nu-și imaginase că așa va arăta sfârșitul, că buncărele, armamentul și medicamentele nu vor proteja omenirea de „molimă”. Și când speranța păruse pierdută, în ultimele clipe, cineva a găsit o soluție... Pe o mică insulă grecească, în laboratoarele de sub o fortăreață militară abandonată, o savantă a reușit să ridice o barieră care să țină ceața la distanță. Mesajul ei a fost recepționat în mai multe colțuri ale lumii, iar supraviețuitorii au sosit în ultimul avanpost, pregătiți să o ia de la capăt. Au alcătuit o comunitate unită, guvernată după principii clare și de bază, formând familii, ajutând la perpetuarea speciei și ocupându-se de pescuit și agricultură. Dar acum, după aproape un secol, bariera a căzut, și doar descoperirea și neutralizarea ultimului ucigaș o poate repune în funcțiune.

Pe insulă locuiesc în prezent 211 indivizi și cei trei Bătrâni. Pe lângă faptul că sunt bătrâni, adică trecuți de șaizeci de ani, Niema Mandripilias, fiul ei, Hephaestus, și Thea Sinclair sunt ultimii oameni de știință de pe Pământ. Și în timp ce Hephaestus repară și inventează dispozitive, iar Thea își reface echipa de ucenici pe care-i pregătește pentru cercetare, Niema petrece timp alături de micul ei popor, asigurându-i educația și divertismentul de care are nevoie orice comunitate. Ziua, copiii merg la școală, și adulții pregătesc hrană sau își dedică timpul pasiunilor, iar seara se adună cu toții și citesc poezii, cântă și ascultă muzică sau vizionează piese de teatru. Niema ar face orice ca ultimii oameni să se afle în siguranță, iar sătenii ar face la rândul lor orice pentru Niema. Dar ceva cumplit s-a întâmplat azi-noapte... Dimineață, savanta a fost găsită moartă într-un depozit incendiat, cu capul zdrobit sub o grindă. Se pare că, înainte sau în timpul incendiului, Niema a fost înjunghiată în piept. Cineva a ucis-o... Dar cine? Cheia apocalipsei a fost întoarsă în broască, iar ultimii oameni au la dispoziție doar 46 de ore ca să-l găsească pe vinovat, înainte ca roiul și ceața să acopere insula.

Dacă Niema și-a iubit poporul, atunci de ce a setat ca, odată cu moartea ei, bariera să cadă? Dacă i-a păsat cu adevărat de ei, de ce erau programați să moară, bolnavi sau sănătoși, la șaizeci de ani? Ca niște roboți, ca niște specimene de laborator... Și ce se petrecea, de fapt, noaptea? De ce adormeau la o anumită oră și se trezeau la o altă oră stabilită? Și ce e cu rănile și arsurile cu care se trezeau de dimineață? Unde fuseseră? Ce făcuseră și pentru cine? Oare Niema să fi fost într-adevăr mântuitoarea insulei? Sau doar un geniu nebun care făcuse experimente pe săteni... Avuseseră încredere în ea, și acum sunt nevoiți să-i răzbune sfârșitul, ca să nu fie exterminați. Dar ei nu sunt în stare să facă rău nimănui, nu a mai avut loc o crimă de mai bine de 90 de ani, de când au apărut gropile, nu sunt obișnuiți cu violența. Și dacă nu ei au ucis-o, atunci e posibil ca ceilalți doi Bătrâni s-o fi înjunghiat? E clar, după aproape un secol, avem nevoie de un detectiv...

Emory nu se pricepe la construit, reparat, pictat sau scris piese de teatru, altfel spus, nu e capabilă să ofere niciun serviciu semenilor săi. Dar în mintea lui Emory zace un Sherlock Holmes încă nedescoperit, care e cazul să iasă acum la iveală. Împreună cu fiica ei, Clara, care-și caută prietena dispărută, posibil ucisă din cauză că a văzut ceva ce nu trebuia să vadă în grădina căldării, detectivul nostru recompune întâmplările petrecute cu o noapte în urmă, pășind pe urmele ucigașului a cărui memorie a fost ștearsă (sau nu) la trezire. Dar cum poți să prinzi un criminal care nu-și mai aduce aminte de propria faptă? Și dacă-l vei prinde, vei fi în stare să-l pedepsești? Vina se mută de la un individ la altul, unii fugind de judecată, alții asumându-și omorul ca să-și salveze familia și prietenii. Dar nu poți să-i iei pe toți la rând până când îl vei executa pe adevăratul criminal... Tic-tac, timpul se scurge, și oamenii noștri trebuie să ia o decizie, fiindcă doar jumătate dintre localnici ar putea să încapă în grădina căldării, cupola care a fost gândită ca o ultimă capsulă de salvare.

După un mystery cu elemente cyberpunk și o ficțiune istorică cu iz de horror, Stuart Turton revine cu un Science-Fiction cu miză polițistă, labirintic și grotesc, intens și halucinant. „Ultima crimă de la sfârșitul lumii” e o distopie în toată regula, asamblată prin tropii romanului apocaliptic. Insula grecească e un paradis pe cât de sigur, pe atât de efemer, deciziile importante se iau între Bătrâni, iar cetățenii joacă după cum le cântă oamenii de știință. Fericirea și pacea nu au nimic de-a face cu realitatea, păcatul cunoașterii fiind absent până în noaptea crimei. Pericolul este palpabil, însă oamenii se simt oarecum binecuvântați, conștienți că doar iubirea mântuitoarei lor îi protejează. Minciuna este camuflată în cotidian, cuvintele Niemei liniștesc sufletele agitate, făcându-le să se simtă privilegiate. Dar cine cunoaște, până la urmă, adevărul? Sătenii, savanții sau conștiința care le șoptește în cap atunci când sunt pe cale să comită o greșeală. Ah, da, ea e Abi, vocea care-ți spune ce să faci, dușmanul liberului arbitru, entitatea fără trup care deține, prin fiecare sfat și ordin, puterea.

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Stuart Turton:

Falled

Ciobanul de Azi

Fata Cu Cartea

Analogii, Antologii

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l

Biblioteca lui Liviu

 

PRECOMANDĂ CARTEA

Recenziile Mădălinei 83 - 84000 de Claire North

Titlu: 84000 

Autor: Claire North

Editura: PALADIN

Titlu original: 84K (2018)

Traducere de Liviu Szoke 

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 488

Media pe Goodreads: 3,24 (din 5.302 note)

 

            Fiecare companie este un microunivers în sine, atent construit, clar delimitat și bine ierarhizat, condus după o serie de regulamente interne diferite, întocmite însă în conformitate cu legile, normele și valorile macrouniversului în care ia naștere, adică statul. Indiferent de natura lor, companiile devin elemente constitutive ale sistemelor sociale, fiind niște rotițe importante în mecanismul complicat al economiei de piață, al cărei scop suprem este obținerea unui profit cât mai mare. Cu toate acestea, puterea lor este limitată, fiind subordonate statului. Dar cum ar arăta o lume în care rolurile s-ar inversa? Cum ar arăta o lume în care conducătorul e la fel de important ca un ghemotoc de hârtie aruncat sub birou; în care criminalii, hoții și nelegiuiții se plimbă nestingheriți pe stradă, absolviți de orice acuzație doar pentru că au avut banii necesari ca să-și răscumpere faptele odioase; în care cetățenii ce nu aduc niciun beneficiu statului, consumă prea mult și nu produc profit sunt adunați și exilați la periferie, forțați să supraviețuiască și să muncească în ceva ce seamănă izbitor de mult cu lagărele de concentrare, urmând ca dintr-o clipă în alta să fie eliminați; în care companiile dirijează cu mână de fier viața oamenilor, îi manevrează ca pe niște marionete frânte, învățându-i să nu privească dincolo de iluzia grosolană și ostentativă a libertății, pe care o consideră cu nonșalanță realitate?

            Ei bine, Claire North se folosește de toate resursele ficționale pentru a ne aduce înaintea ochilor o astfel de imagine, creând o distopie socio-politică complexă, labirintică și criptică, a cărei descifrare se realizează prin urmărirea evenimentelor minore și a detaliilor care, la prima vedere, par născute din prea mult exces de zel – un balast literar ce sporește aura ambiguă a romanului –, dar care, în cele din urmă, umplu spațiile goale lăsate de întâmplările fulgurante din prim plan. Universul sumbru pe care autoarea îl imaginează transformă Anglia într-un spațiu prin excelență matematic, elitist, alienat, zugrăvit doar în alb și negru, transgresat de indivizi goliți de orice identitate, ale căror destine nu mai au nicio însemnătate în interiorul unui regim fals capitalist, în spatele căruia se ascunde o doctrină fascistă, dură și restrictivă.

            Guvernul a căzut, devenind un simbol, o simplă amintire a unor vremuri mai bune ce nu se vor mai întoarce fără revoluție. Acum nu mai are nicio putere, fiind o păpușă șifonată ce dansează după cum îi cântă companiile și un instrument de manipulare foarte eficient în mâinile abile ale corporatiștilor ce au preluat controlul asupra Angliei, protejându-i doar pe cei privilegiați și pe cei bogați, restul fiind excluși din societate. Restructurarea țării s-a făcut din temelie, vechile forme de guvernare fiind înlocuite cu un sistem totalitar ce urmărește obținerea profitului din absolut orice împrejurare. Dacă ai comis o crimă, nu vei mai fi trimis la închisoare, ci ți se va percepe o amendă, pe care fie o plătești și îți vezi de viață mai departe, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, fie nu o plătești și ajungi la Tocător, un spațiu abject unde sunt adunați toți cei care nu produc nimic sau reprezintă o rușine pentru corporații. Există și cazuri în care, dacă ai îndrăznit să deranjezi compania cu vreo vorbă aruncată aiurea ori cu vreun gest neglijent, ești împușcat fără drept de apel.

În aceste condiții, este nevoie de un om de încredere care să stabilească obiectiv prețul fiecărei nelegiuiri. Și iată-l... El e Theo Miller, un bărbat simplu, care și-a îndeplinit funcția cu profesionalism, păstrându-și doar pentru sine părerile ce contravin cu sistemul, până când o tragedie îi schimbă definitiv cursul vieții. Prietena sa, Dani, a fost trimisă la Tocător, apoi împușcată fără pic de milă. Înainte să fie executată, Dani i-a transmis bărbatului un mesaj, rugându-l să o salveze pe fiica lor, Lucy, închisă într-un loc de maximă securitate, din care nu are nicio șansă să scape. Theo se lansează într-o investigație pe cont propriu pentru a descoperi de ce a fost ucisă Dani, fiecare indiciu ducându-l mai aproape de propriul său sfârșit. Bărbatul trebuie să afle toate informațiile de care are nevoie pentru a-și salva fiica, despre existența căreia nu știa nimic până acum, fără să intre în vizorul justiției, dar, involuntar, ajunge să se implice în niște mișcări mult mai ample ce au drept scop distrugerea companiilor și revitalizarea statului. Theo va fi nevoit să se strecoare printre inamici, să învețe în cine să aibă încredere și, cel mai important, să-și construiască o identitate solidă, pentru a se distinge de restul oamenilor reduși la niște simple recipiente din carne, golite și dezbrăcate de tot ceea ce le diferențiază unele de celelalte, dar și pentru a deveni schimbarea pe care cei excluși, cei aruncați ca măselele stricate, și-o doresc în taină, nefiind suficient de puternici s-o strige în gura mare.

            „84000” prezintă povestea unui sistem de guvernare atipic și ambivalent, personajele fiind modelate de fluxul evenimentelor, și nu invers. Romanul e structurat pe trei planuri, primul trecut – unde suntem martorii anchetei desfășurate de Theo; al doilea trecut, mult mai îndepărtat – amintirile din tinerețea lui Theo, și prezent – renașterea simbolică a bărbatului după ce este salvat de la moarte de Neila, alături de care navighează pe canale. Cele trei planuri se suprapun, se intersectează și se topesc unele în altele, astfel încât e dificil să-ți dai seama când și unde au loc întâmplările. Frazele întrerupte, imaginile fragmentate și încâlceala narativă mi-au dat impresia că am sărit de pe un zgârie-nori, și în cădere am observat frânturi din viețile de dincolo de ferestre, pe care, abia după ce am ajuns pe pământ solid, le-am pus cap la cap, formând un puzzle cu piese ce nu se potrivesc.

Una peste alta, „84000” a fost o lectură interesantă. Dacă m-ați fi întrebat acum un an dacă aș citi vreodată o astfel de distopie, v-aș fi spus: categoric nu!, însă romanul ăsta ambiguu, ce trebuie decodat, rezolvat aidoma unui Cub Rubik, m-a prins. N-aș merge până acolo încât să afirm că mi-a plăcut, dar nici nu mi-a displăcut, așa că o să-mi exercit dreptul de neutralitate. Chiar sunt curioasă cu ce ne va mai surprinde Claire North data viitoare... Ah, da, în caz că vă întrebați de ce „84000”, să zicem doar că atât poate valora o viață...

 

COMANDĂ CARTEA 

Recenziile lui Gică 200 - Noi rezolvăm crime de Richard Osman (CRIME CLUB)

Titlu: Noi rezolvăm crime 

Serie: Noi rezolvăm crime (#1)

Autor: Richard Osman

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: We Solve Murders (2024)

Traducere de George Arion Jr.

Anul apariției: 2024

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 4,19 (din 46.961 note)

 

            Numele meu e Francois Loubet. Sau poate că nu e... În fine, nu contează. Așa mă semnez. Sunt cel mai mare traficant de bani din lume, și n-au nicio șansă să mă prindă. E simplu... Trebuie să ai persoana potrivită, la locul potrivit, la momentul potrivit. Bineînțeles, și milioanele de dolari care urmează să părăsească țara. Curierii sunt ușor de găsit odată ce le livrezi minciuna pe care vor s-o audă. Vrei faimă? Sigur că da... E nevoie doar să ajungi cu valiza asta în New York. Ce se află înăuntru? Nu te privește, orice, vopseluri de păr, energizante sau lumânări parfumate. Important e ca produsele să ajungă repede și nedetectate la destinație. Am oamenii mei. Nu mișc un deget... De fapt, le mișc pe toate, pentru că trebuie să scriu mesajele. Eu trag sforile, și nimeni până acum nu s-a agățat de fire ca să ajungă la păpușar. Și, uneori, e nevoie să dai și alte ordine, nu toată lumea scapă cu viață din afacerile astea. Ai dreptate, ChatGPT, e vremea să le spunem povestea noastră.

            Amy Wheeler lucrează la Maximum Impact Solutions, cea mai mare agenție de pază personală din lume, de fapt, a doua cea mai mare după ce Henk van Veen a plecat și a luat jumătate din clienți cu el. Acum, Amy se află pe o mică insulă privată din Carolina de Sud, asigurând paza pentru Rosie D’Antonio (nivel Amber), faimoasa scriitoare de romane polițiste, care a reușit să calce pe bătături un oligarh rus cu o pronunțată dorință de răzbunare. Deocamdată e liniște și pace în paradis. Însă întâmplarea face ca, la optzeci de kilometri distanță, pe un iaht, să fi avut loc recent o crimă. Andrew Fairbanks, un „guru” al fitnessului, cu 14K de urmăritori pe Instagram, a fost împușcat și aruncat în apă la rechini, pe ambarcațiune găsindu-se o valiză în care se aflau aproape un milion de dolari. Cam mulți bani pentru un influencer care făcea reclamă la energizantele Krusher. Și, după ce oamenii lui Vasili Karpin își fac simțită prezența, Amy și Rosie sunt nevoite să părăsească insula. Destinația... Evident, locuința polițistului care s-a ocupat de ancheta legată de asasinarea lui Andrew Fairbanks, fiindcă ambele sunt sigure că lui Amy i s-a pregătit o înscenare.

            Se pare că moartea calcă pe urmele protagonistei noastre, fiindcă au mai avut loc două crime. Bella Sanchez, actrița care a jucat în Adevăratele neveste din Cheshire, altă clientă a Maximum Impact (nivel Platinum), a fost „anulată” în St. Lucia, după ce fusese ademenită acolo sub pretextul unui job. Apoi a murit Mark Gooch, influencer în domeniul afacerilor, pironit în cuie de un copac, în Irlanda. Și, de parcă nu era suficient că Amy s-a aflat în apropierea scenelor celor trei crime, o mostră din sângele ei a ajuns pe mâinile polițistului din Carolina de Sud. Prin urmare, Rosie și Amy pornesc pe urmele ucigașului/ucigașilor, dar își dau seama repede că au nevoie de ajutor și că omorurile ar putea avea legătură cu Francois Loubet. Și așa ajungem la Steve, socrul lui Amy, un polițist retras la pensie din Axley, care-și petrece vremea cu Scandal, motanul lui, și se ocupă (la cerere) de furturile din magazinele locale și dispariția pisicilor și câinilor din New Forest. Dar acum lumea are cu adevărat nevoie de seniorul nostru simpatic, care urăște toaletele mici din avioane, și care se îndreaptă spre SUA, ca să se asigure că nimeni nu va smulge un fir din părul nurorii (fetiței) sale.

               Rosie, Amy și Steve formează o echipă de șoc, „cei trei fantastici” pregătiți pentru orice și dornici de acțiune. Amy e James Bond-ul grupului, capabilă să mânuiască orice armă, la un moment dat a aruncat și o grenadă din elicopter (dacă erați curioși), Rambo-ul care uită adesea să se dea cu SPF. Steve e mintea, cel care planifică și urmărește toate pistele posibile, polițistul cu instincte încă active care pune detaliile cap la cap imediat ce le reperează la orizont. Pe cât de sensibil, pe atât de dur atunci când cei dragi sunt în pericol, Steve îți  poate fi cel mai bun prieten, și, în același timp, cel mai aprig dușman. Iar Rosie... Rosie are o groază de bani și un avion personal. Și eroii noștri chiar au nevoie de un Batmobile. Rosie vede intrigi polițiste peste tot, caută în continuu titluri pentru viitoarele sale romane și se gândește la bărbații cu care a fost, dar, mai ales, la cei care vor veni. Orice ucigaș fără scrupule poate fi un amant bun. Dar să nu uităm că și criminalii sunt la rândul lor oameni, și octogenara noastră cu trup și minte tinere știe să intre pe sub pielea oricui, până și să-și negocieze propria moarte.

               Richard Osman a revenit cu un cozy mystery provocator, alert și spontan, plin de sânge și umor. Până când bătrâneii noștri din Coopers Chase se odihnesc puțin, putem să-i urmărim pe protagoniștii din „Noi rezolvăm crime”, romanul care deschide o nouă serie polițistă de excepție. Cadavre schingiuite? Avem. Comedie britanică? Avem. Animale de casă foarte simpatice? Bifat. Avem de toate, de la protagoniști arhetipali și ieșiți din comun deopotrivă, până la asasini din Dubai și un traficant de bani care folosește ChatGPT ca să-și nuanțeze (codeze) mesajele, astfel încât să nu fie prins niciodată. Cine n-ar vrea să petreacă o seară cu Steve și Scandal? Cine nu și-ar dori să participe la concursurile de cultură generală de la Maimuța de tinichea? Și dacă vreți să știți mai multe despre povestea lor, e obligatoriu să treceți pe la standul Crime Scene Press de la Gaudeamus București 2024 (04 - 08 decembrie. Credeți-mă pe cuvânt, Steve n-ar rata așa ceva...

Un proiect:  

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Richard Osman:

Falled

Biblioteca lui Liviu

Anca și cărțile.ro

Analogii, Antologii

Ciobanul de Azi

Citește-mi-l 

Fata Cu Cartea

PRECOMANDĂ CARTEA