Titlu: Petrecerea mincinoșilor
Autor: Kelsey Cox
Editura: CRIME SCENE PRESS
Titlu original: Party of Liars (2024)
Traducere de Liviu Szoke
Anul apariției: 2025
Număr pagini: 440
Media pe Goodreads: 3,95 (din 18.103
note)
„La ora 8, toată lumea se adună din
ungherele lor îndepărtate ca să cânte „Mulți ani trăiască”. Luminile se sting.
Șaisprezece lumânări se reflectă în peretele negru alcătuit din ferestre.
Sărbătorita își pune o dorință și stinge
lumânările, cufundându-i pe toți într-un întuneric temporar. Aceștia își văd
luminile minuscule ale propriilor case mult sub locuința în care se află acum,
văd orașul așa cum casa îi vede pe ei. Simt că în clipa asta fac parte din
această casă. Dar nu lor le aparține.
Îi aparține Mamei.
Luminile se aprind la loc. Se taie tortul. Ferestrele întunecate sunt ca
niște oglinzi în noapte, reflectându-i pe invitații la petrecere și făcându-i
să se vadă în ele. Afară nu mai pot zări nimic.
Dar îl aud.
Țipătul. Suficient de lung pentru ca un corp să se prăbușească prin aer.
Apoi, bufnetul grețos.
Ecouri
- zgomote pe care această casă le-a mai auzit.”
Cineva și-a pierdut viața căzând
doisprezece metri în gol și strivindu-și oasele de pavajul
dur de dedesubt. Muzica s-a lăsat în surdină, chipurile gazdelor și invitaților
s-au ivit pe uși și la ferestre, privind împietrite scena de pe caldarâm.
Mușuroiul a început să se agite, lacrimile nu au întârziat să curgă, iar
poliția a ajuns cât ai clipi la scena tragediei. Accident, sinucidere sau
crimă? Victima, deocamdată fără identitate pentru cititor, a căzut prin
balconul de sticlă, s-a aruncat sau a fost împinsă? Distracția s-a sfârșit,
însă acum trebuie să derulăm banda înapoi și să vedem ce s-a petrecut înainte
și în timpul petrecerii din conacul familiei Matthews.
Dani Matthews (celebra cofetară cu milioane
de urmăritori pe social-media) se ocupă de ultimele retușuri ale tortului
aniversar, așteptând, împreună cu Ethan, sosirea invitaților. Charlotte, fiica de
câteva luni a lui Danny și Ethan, se află în brațele bonei venite tocmai din
Irlanda, Orlaith, care o leagănă pentru a-i domoli plânsetele, pregătind-o de
culcare. (...) Fosta soție a lui Ethan, Kim, își privește fiica de șaisprezece
ani, pe Sophie, cum își pregătește ținuta, acompaniată de prietena sa cea mai
bună, Mikayla, pentru propria petrecere de Sweet Sixteen. Oaspeții încep să-și
facă apariția. Elegant ca-ntotdeauna, Curtis, partenerul cu care Ethan deține
clinica de psihiatrie, pătrunde pe ușa conacului, la braț cu soția sa, Gemma,
fosta cea mai bună amică a lui Kim. Printre invitații adolescenți se
întrezărește și Mason, căpitanul echipei de fotbal a liceului și fostul iubit
al Sophiei. Gazdele și musafirii se adună în sala mare, conversațiile se
stârnesc, iar spiritele încinse se răcoresc cu licori care mai de care. Părea
că nimeni și nimic nu avea cum să strice petrecerea, asta până când vechea casă
de pe culme și-a cerut, după mai bine de două secole, jertfa.
Și acum că s-au adunat cu toții între acești
pereți, a sosit vremea ca măștile să cadă. Kim, mama perfectă, are probleme
serioase cu alcoolul. La rândul ei, Dani suferă de depresie postpartum, făcând
terapie săptămânală cu Curtis. Sophie știe că Mikayla e îndrăgostită și crede
că sentimentele prietenei sale din copilărie se îndreaptă înspre Mason. Orlaith,
bona, care vede conacul ca pe un edificiu blestemat, aflat la granița dintre lumea
noastră și cea a spiritelor, este singura capabilă să întrezărească răul ce-i
pândește pe muritori din cele mai întunecate cotloane. Luăm parte la un bal
mascat, gândurile și viitoarele acțiuni ale personajelor fiind ascunse sub ținutele
de gală și machiajele mai mult sau mai puțin stridente.
Și, din întregul castel gotic, singurul loc
care ne interesează cu adevărat este... balconul. Protagoniștii își împărtășesc
secretele în balcon, se ceartă și se împacă cu mâinile agățate de balustrada de
sticlă. De altfel, crăpătura din balustradă, detaliul cu adevărat cehovian,
reflectă faliile din sufletele gazdelor și ale oaspeților, ruptura din inimile
celor care încearcă până în ultima clipă să țină sorțile celorlalți în
propriile mâini grijulii sau să se răzbune. Prin urmare, casa, aflată între cer
și pământ, capătă nuanțe de purgatoriu, locul din care unii vor pleca cu
conștiința curată, în timp ce alții vor pătrunde pe porțile propriei damnări.
Culpa plutește asupra tuturor, puțini au
sosit la petrecere cu intenții onorabile, totuși, mai mulți decât cei care vor
pleca cu mâinile murdare. Kelsey Cox schițează un carnaval cu granițele geografice
clar delimitate, însă cu limite emoționale fragile, nebunia prinzându-i în
gheare pe cei (aparent) nevinovați. Tropii groazei își găsesc ca niște gândaci
de bucătărie locurile în pereții ficțiunii, paranoia și neliniștea manipulându-i
pe cei slabi de îngeri. Ușile se deschid și se închid singure, luminile se
sting și se aprind ca într-un sanatoriu bântuit, iar siluetele și chipurile neclare
nu precupețesc să apară la ferestre. Nu de cei plecați trebuie să ne fie frică,
ci de cei vii, pentru că răul pur zace doar în mințile entităților materiale și
cu rațiune. Cioburile se împrăștie pe caldarâm, trupul se zdrobește de asfalt, se
apropie clipa în care vom întrezări chipul victimei, al cărui sânge va rescrie
blestemul ce-și întinde tentaculele de veacuri prin nenumăratele încăperi și
unghere ale grandiosului conac de pe deal.
Un proiect:
