sâmbătă, 6 mai 2023

Recenziile lui Gică 127 - Moartea în Camargue de Cay Rademacher (CRIME CLUB)


Titlu: Moartea în Camargue  

Serie: Roger Blanc #2

Autor: Cay Rademacher

Editura: LEBĂDA NEAGRĂ

Titlu original: Tödliche Camargue (2015)

Traducere de Ionuț Irimiea

Anul apariției: 2023

Număr pagini: 364

Media pe Goodreads: 3,89 (din 544 note)

 

Lumea antică, indiferent dacă ne referim în proximitate, la greci, romani, vikingi... sau ne îndepărtăm, spre popoarele amerindiene, azteci, incași, mayași... a avut o predilecție pentru sacrificiile umane și animale, aducând jertfe de sânge unor zei păgâni, cruzi și orgolioși, ce-și amenințau adulatorii cu pedepse crunte, precum potopul sau dispariția soarelui înainte de următorul răsărit. Mai târziu, ca o reminiscență a vitelor ucise pe altar, în lumea hispanică au apărut celebrele coride, confruntările, sub formă de divertisment, între om și taur, ce se purtaseră cândva între muritor și zeu. În prezent, putem găsi o variantă adaptată a acestora în sudul Franței, mai exact în Camargue, unde jucătorii, cunoscuți ca raseteur-i, încearcă să scoată, cu o unealtă specială, asemănătoare unei furci, cocardele din coarnele taurilor, înainte ca animalele antrenate ani la rând să se repeadă asupra lor și să-i spintece.

Când căpitanul Roger Blanc este trimis în Camargue să arunce o privire la un accident tragic, el bănuiește că, de fapt, la mijloc ar fi vorba despre o crimă. Un cadavru spintecat zace pe asfalt, cu intestinele pe-afară. Se pare că ucigașul, un taur de patru ani, antrenat pentru întrecerile locale, ar fi ieșit pe poarta (aparent) deschisă și și-ar fi luat în coarne victima, un faimos jurnalist ce avea obiceiul să se plimbe cu bicicleta (zilnic) prin zonă. Deși colegul și amicul său excentric, Marius Tonon, și șefii îi cer să facă un raport formal, în care să specifice că a avut loc doar o întâmplare nefericită, Blanc vrea să afle cine a avut un motiv serios să-l ucidă pe reporterul abia ieșit dintr-un centru de dezintoxicare, cu alte cuvinte, cine i-a deschis poarta animalului furios. Astfel, ancheta începe, iar printre secrete și mărturisiri șocante, polițistul nostru ager trebuie să aibă grijă să nu-i supere pe cei de la Paris, în special pe secretarul de stat ce l-a expediat nu de mult în sud.

Veșnic curios și perseverent, niciodată cu toate țiglele pe casă, Roger Blanc se înscrie în tipologia detectivului din Nord (și aici mă refer strict la Nordic Noir), reușind să-și ducă investigația mai departe chiar și atunci când aproape toată lumea din jur îi cere să renunțe. Cu o soție infidelă, ce l-a părăsit pentru un bărbat mai tânăr, și cu doi copii care nu mai vor să audă de el, polițistul se dedică trup și suflet investigației, excelând pe singurul plan pe care nu a dat (încă) greș. Uneori ursuz, înclinat spre izolare, alteori sociabil, dedicat persoanei cu care stă de vorbă, Roger nu duce lipsă de prieteni și dușmani, indivizi care ori îi complică viața, ori aduc liniște și împlinire în cele mai dificile momente. Colegi, vecini și o iubită secretă (despre care doar el crede că nimeni nu știe), toată lumea vrea să stea în preajma lui, pentru că misterul devine cu adevărat incitant doar atunci când omul potrivit intră în scenă.

Cât despre enigma de astăzi, urmele-l duc pe erou la locuința celui mai important editor din Franța, acolo unde a stat jurnalistul înainte să fie omorât. Evident că gazda, un bărbat ce preferă să-și petreacă mai degrabă weekendurile pe propriul iaht și prin capitală, în brațele unor frumuseți la pubertate, decât cu familia, trece automat pe lista posibililor suspecți, alături de soția sa, o femeie foarte frumoasă, obsedată de orezul roșu de Camargue, și de fiica lor, o tânără scârbită de toți și de toate, dependentă de cocaină. Câțiva pași mai departe, ne lovim de furtul, cu trei decenii în urmă, unui celebru tablou de Vincent Van Gogh, dintr-un muzeu din apropiere, ce s-a pus pe seama unui paznic, dar a cărui vinovăție nu a putut fi dovedită nici până astăzi. Astfel, intrăm iar în lumea artei, făcând cunoștință cu un specialist în pictură, care ar recurge la orice ca numele său să rămână pe buzele tuturor chiar și după moarte, un ciudat pe care, s-o zicem pe-aia dreaptă, nimeni nu-l prea suportă.

Din nou, un mare plus, pe lângă acțiune, îl reprezintă decorul impresionist, orașul cu mai multe mlaștini decât drumuri sigure fiind ilustrat ca un mic colț de rai, un paradis ce a luat naștere prin efortul și sudoarea muncitorilor/sclavilor vietnamezi ce au lucrat pe câmpurile de orez. Vitele pasc libere, fermierii își pregătesc taurii pentru întrecere, tăuni cât degetul mare ți se așază pe piele și te mușcă, iar familiile bogate își cumpără case aici, sfidând trecutul întunecat al locului. Cu bune și rele, Camargue are de toate, oameni cinstiți și ticăloși, și dacă ai suficient sânge-n vene, poți să te joci de-a raseteur-ul, ca să-ți testezi inteligența și viteza cu un substitut al zeului, într-o confruntare care, în ciuda faptului că și-a pierdut sacralitatea, încă ține de tradiție, de specificul renumitei localități din Provence.


Un proiect:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu