Recenziile lui Gică 81 - Autograf de George Arion (Blog Tour #16/2022)

Titlu: Autograf  

Autor: George Arion

Editura: CRIME SCENE PRESS

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 388

 

            Indiferent de perioada istorică în care s-a manifestat, teatrul a păstrat în sine o componentă tanatică, o esență fatală ce era destinată, îndeosebi, unui public amator de senzații macabre. Fie că vorbim despre antichitatea greacă, în care muritorii nu doar că săvârșeau omoruri împotriva semenilor, ci erau pedepsiți și pentru că, prin gesturile și faptele lor, îi sfidau pe zeii cei orgolioși, fie că ne referim la teatrul renascentist sau baroc, atunci când Hamlet făcea tot posibilul să-și răzbune tatăl ucis mișelește sau când misteriosul Don Juan lăsa în urma lui fecioare pângărite, ce ajungeau să se sinucidă, sau chiar la secolul XX, atunci când crima a devenit un factor absurd, utilizat doar pentru a crea farsa unui sfârșit spectaculos, este evident faptul că moartea a existat peste tot și s-a desfășurat în toate formele ei posibile.

             Ei bine, făcând un pas în contemporan și aruncând o privire peste volumul lui George Arion, putem observa cum vechea și eterna violență a căpătat nuanțe noi, inserându-se în așa-zisul teatru polițist de astăzi. Astfel, în șapte piese mortale, așa cum le numește însuși autorul, o farsă și două monodrame, suntem purtați într-o lume a spectacolului, într-un univers în care crima, pentru a exista, are nevoie de public, de scenă și de câțiva actori foarte pricepuți, care să știe cum să jongleze cu miza detectivistică a textului. De altfel, pentru a sublinia caracterul polițist al operei sale, dramaturgul apelează la câteva cuvinte și sintagme specifice, precum Scena Crimei, Mobilul Crimei, Reconstituire, Martor sau Victimă.

            Astfel, volumul nostru debutează cu „Scena crimei sau caruselul ucigașilor”, o piesă în care cinci inși încearcă să rezolve tot atâtea asasinate fără răspuns. Profesorul a fost sugrumat, Dama a fost înecată în cadă, Ziaristul a fost împușcat, iar Baronul și Hoțul au fost înjunghiați. Așadar, pentru a rezolva această anchetă extrem de complicată, cinci oameni au fost chemați ca să realizeze reconstituirea. Pe rând, aceștia se pun în pielea ucigașului și încearcă să afle care „dintre ei” ar fi putut fi cu adevărat vinovatul. Pe parcurs ce rolurile se schimbă și povestea primește valențe noi, simți cum totul devine haotic, luând forma unui carusel amețitor, în care rațiunea pare să se piardă cu totul. Odată cu finalul neașteptat, ai impresia că ai luat parte la o farsă, urmărind o intrigă care nu face nimic mai mult decât să se îndrepte spre un absurd cumplit.

            Înaintând cu lectura, ne trezim în Barintown, un oraș imaginar, în care se petrece acțiunea piesei „Amintiri din livada cu meri”. Pe lângă titlul cehovian, așa cum observă și criticul Ion Bogdan Lefter, povestea aduce cu sine o trimitere subtilă la poetica lui T. S. Eliot. Aici, pe timpul unei furtuni de proporții, ce aduce cu Potopul, doi soți așteaptă un invitat la cină și deapănă amintiri despre trecutul lor și despre cei 49 de meri pe care i-au plantat în livadă. Asemeni operei lui Samuel Beckett, musafirul întârzie din ce în ce mai mult, iar cuplul pare că, prin fiecare dialog, adună tot mai multă tensiune, care urmează să răbufnească spre final. Facem un pas mai departe și ne oprim asupra piesei „Misterul unei nopți cu viscol”, unde ploaia este înlocuită de o ninsoare apocaliptică, ce aduce cu sine un oaspete ciudat. Aici facem cunoștință cu un alt duet conjugal, care pare, la rândul lui, să aibă ceva de ascuns.

            În următoarele trei piese, „Două kilograme de heroină”, „Revelion cu poștașul” și „La capătul răbdării”, George Arion realizează un joc postmodern de-a regizorul, făcând din personajele sale ucigași și victime conștiente de propriile roluri. Aici teatrul se joacă înăuntrul teatrului, iar cel mai bun păpușar va reuși să rămână în viață până la final. Mai mult decât atât, „La capătul răbdării” reprezintă o tranziție a thrillerului psihologic, atât de apreciat astăzi, spre arta dramatică. Mergem puțin mai departe și ajungem „În labirint”, un libret de operă în care autorul se întoarce la iubitul său detectiv, Andrei Mladin, plasându-l pe acesta pe Insula Zorelelor, într-un labirint al simțurilor și al memoriei. Aici o fată este ucisă pentru că pare să fi sfidat o veche zeiță greacă. Dar, spre final, aflăm că totul a fost o mare farsă, iar sobra tragedie antică devine o imensă glumă a modernității. După ce în „Administratorul” ne bucurăm de o simpatică comedie în stilul lui Caragiale, încheiem lectura cu două monodrame. În „Autograf”, personajul, evident un actor, este cuprins de nostalgie și își exercită capacitatea de analiză, în mod ironic, asupra unor lucruri simple, precum cartea de telefoane, iar în „Actrița”, protagonista ține un discurs aprins despre greutățile unei femei care a ales să joace teatru și despre orgoliile masculine ce i-au pus în continuu piedici pe parcursul carierei, în acest caz fiind vorba, în mod clar, despre o miză feministă.

            Spre deosebire de proză, teatrul este o artă care se manifestă în fața unui public și care, în mod direct sau indirect, interacționează cu acesta. De asta, personajele lui George Arion au conștiință de personaje, știu că joacă un rol și, mai mult decât atât, ele ajung să regizeze uneori întregul spectacol. Textul nu este închis în sine, întorcându-se la propria fantasmă, ci e plin de trimiteri livrești, istorice și sociale. De altfel, autorul preia câteva modele clasice, pe care, în buna tradiție a modernității, le desființează printr-un simplu gest ironic. Cu alte cuvinte, avem acțiune, avem caractere pe cât de superficiale, pe atât de credibile, există și o miză polițistă ce leagă întregul ansamblu, așa că mai e nevoie doar de un spectator, în acest caz de un cititor, care să se bucure de cele zece creații pline de mister și de umor tragic.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre volumul de teatru al lui George Arion: 

Literatura pe tocuri 

Ciobanul de Azi 

Biblioteca lui Liviu

Falled

Anca și cărțile.ro

Citește-mi-l 

Analogii, Antologii   

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 80 - Regina roșie de Juan Gomez-Jurado

Titlu: Regina roșie 

Serie: Antonia Scott #1

Autor: Juan Gomez-Jurado

Editura: BOOKZONE

Titlu original: Reina Roja (2018) 

Traducere de Mălina Panait

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 512

Media pe Goodreads: 4,10 (din 25.451 note)

 

Nu știu dacă s-au aliniat astrele sau dacă e doar mâna destinului, dar cert e că am ajuns să citesc două rescrieri după Sherlock Holmes, una după cealaltă, cu câteva zile pauză între ele. Ce-i drept, în ultima vreme avem de-a face cu o adevărată avalanșă de romane „holmesiene”, unele evident din sfera Thrillerului, precum „Cuvântul e crimă”, de Anthony Horowitz, „Diavolul și apa întunecată”, de Stuart Turton, sau „Obscuritas”, de David Lagercrantz, despre ultima am scris chiar săptămâna trecută, iar altele abordând chiar genul Science-Fiction, și aici cel mai bun exemplu cred că e „Portalul Albuquerque”, de Peter Clines. După cum putem observa din câteva căutări pe Goodreads, se pare că majoritatea autorilor care utilizează această formulă sunt de origine anglo-saxonă, adică mai mult sau mai puțin conaționali cu marele Arthur Conan Doyle. Însă există și câteva situații excepționale, în care fenomenul și-a depășit granițele, reușind să se infiltreze atât în literatura europeană nordică, cât și în sfera Crime-ului iberic. Așadar, astăzi facem o călătorie în însorita Spanie, acolo unde vom urmări intriga din „Regina roșie”, de Juan Gomez-Jurado, primul volum al trilogiei „Antonia Scott”.

  Antonia Scott este o persoană foarte specială, pentru că mintea ei este capabilă să facă asocieri incredibile, într-un timp extrem de scurt. Ea vede tipare acolo unde alții nu observă nimic și ține minte detalii pe care ceilalți le trec cu vederea, indexând astfel, în propriul creier, tot ceea ce există sau se mișcă în jurul ei. Chiar dacă pare că ea are o abilitate pozitivă, lucrurile nu stau tocmai așa, pentru că poate retrăi moartea unei persoane dragi de fiecare dată când se gândește la aceasta. Datorită aptitudinilor sale excepționale, Antonia a făcut cândva parte dintr-o agenție secretă de investigații, cercetând și rezolvând nenumărate cazuri de crimă. Dar la ultima ei anchetă ceva a mers prost, incredibil de prost, iar de atunci femeia refuză să mai facă parte din proiectul pe care foarte puțini oameni îl cunosc sub numele de „Regina Roșie”.

  Dar s-o lăsăm pe protagonista noastră în pace deocamdată și să ne concentrăm atenția asupra lui Jon Gutiérrez, un polițist care are parte de o zi plină de surprize nefericite. Mai întâi, a fost prostituata aia pe care a vrut s-o ajute, plasând 375 de grame de heroină în mașina proxenetului, o operațiune pe care chiar „săraca fată” a filmat-o și a distribuit-o pe tot internetul. Pe urmă, de parcă nu era suficient că trebuia urgent să-și dea demisia de la locul de muncă, nemernicii l-au acuzat și de trafic de droguri, o faptă care aduce cu sine câțiva ani buni de închisoare. Iar acum, în timp ce se gândea că nu va mai gusta poate niciodată minunata tocană de pește făcută de mama lui, a apărut și tipul ăsta ciudat care-și zice Mentor și care spune că, totuși, ar putea scăpa cu mâinile curate. Însă există o singură condiție... Gutiérrez trebuie să meargă la Antonia Scott acasă și s-o convingă să revină în joc, pentru că răul pare să planeze din nou deasupra Madridului.

  Sincer, trebuie să vă spun că am doar cuvinte de laudă despre această carte, pentru că este scrisă extraordinar de bine. În primul rând, avem parte de doi protagoniști ieșiți din tipar, care mi-au devenit foarte repede simpatici. Ei nu sunt detectivi fără cusur, ci niște persoane cu probleme, care se confruntă zilnic cu partea negativă a vieții. Există frustrări, există regrete, există chiar și clipe în care eroina se gândește la sinucidere, fapt care apare de altfel chiar în prima frază a poveștii. În al doilea rând, avem de-a face cu un personaj negativ care știe cum să opereze, ce vrea să transmită prin omorurile lui și cine trebuie să plătească cu adevărat pentru acestea. Mai mult decât atât, ucigașul trimite la clasicul arhetip din Thrillerele cu tentă religioasă, la psihopatul care este condus de o idee mai puternică decât propria sa rațiune. Cât despre ritmul alert, care nu te lasă nici să respiri, sau despre atenția minuțioasă a autorului la detalii, asemeni personajului său, nici nu mai are rost să vorbesc...

   Pe de o parte, roman detectivistic plin de suspans, pe de alta, o poveste despre doi oameni ajunși pe marginea prăpastiei, „Regina roșie” reprezintă o proză provocatoare, în care eterna confruntare dintre bine și rău este dusă la un alt nivel. Astfel, cel care va reuși să fie cu un pas înaintea celorlalți va obține, în final, victoria, pentru că doar cea mai iscusită minte va putea pune capăt unui masacru de proporții uriașe. Deși nu a trecut mult timp de când am terminat cartea, abia aștept să mă apuc de „Îngerul negru”, pentru că aventura noastră nu se termină nicidecum aici, iar Gomez-Jurado pare să ne fi pregătit multe surprize în cazul în care vom decide să-i continuăm seria.

             

COMANDĂ CARTEA 

Recenziile lui Gică 79 - Fântânile Paradisului de Arthur C. Clarke

Titlu: Fântânile Paradisului  

Autor: Arthur C. Clarke

Editura: PALADIN

Titlu original: The Fountains of Paradise (1979)

Traducere de Daniel Pătrașcu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 320

Media pe Goodreads: 3,96 (din 28.157 note)

 

            Pentru că nu știam ce să mai citesc și pentru că aveam chef de un Science-Fiction clasic, am aruncat o privire prin bibliotecă și am decis să mă apuc de „Fântânile Paradisului”, un volum pe care cei de la Editura Paladin l-au reeditat, cu o supracopertă superbă, nu cu mult timp în urmă. Iar acum, după ce am devorat cartea în mai puțin de 24 de ore, chiar pot să spun că mi-a plăcut destul de mult și am fost impresionat de ingeniozitatea și de inventivitatea autorului britanic, care, într-un text de lungime redusă, reușește să imagineze un proiect ambițios și extrem de complex, ce ne-ar putea deschide o nouă poartă spre astre, spre spațiul atât de greu accesibil oamenilor. Însă, pe lângă un roman plin de termeni științifici, majoritatea proveniți din domeniul fizicii, Arthur C. Clarke ne propune o poveste despre voința umană și despre puterea de a transforma o idee incredibilă în realitatea zilei de mâine.

            Pe orice cale a evoluției am lua-o, un lucru e sigur, viitorul stă în cât mai multe bariere desființate. Am călătorit pe mare și am descoperit pământuri noi, pe care locuiesc oameni asemeni nouă, am deprins limbi exotice sau i-am învățat pe ceilalți graiul nostru, dar, oriunde ne-am dus în lume, tot timpul ne-am confruntat cu ceva ce părea, la prima vedere, imposibil, dar pe care l-am depășit de fiecare dată cu succes. Dar, cu toate că astăzi putem privi la stele din orice punct de pe Terra, tot există frustrarea că nu vom ajunge niciodată la ele. Ei bine, Clarke ne duce puțin în viitor, tot în secolul al XXI-lea, dar într-un timp în care oamenii sunt capabili să părăsească Pământul cu ajutorul rachetelor și să ajungă să locuiască pe lună sau chiar pe marte, planeta roșie aflându-se în plin proces de terraformare.

            Însă, pentru genialul inginer Vannevar Morgan, acest lucru nu e suficient, iar, în dorința sa de a duce umanitatea pe o nouă treaptă evolutivă, el propune o soluție revoluționară, un lift spațial capabil să ducă pe orbită și dincolo de ea atât oameni, cât și obiecte de dimensiuni colosale. Cu ajutorul unui fir metalic extrem de subțire și de rezistent, savantul vrea să „lege” suprafața Pământului de unul sau mai mulți sateliți tereștri, astfel încât să creeze o cale cât mai eficientă și cât mai sigură de transport către spațiu și, de ce nu, către celelalte planete din Sistemul Solar. Dar există o așa-zisă mică problemă. Punctul terestru din care urmează să „se ridice” magnifica mașinărie trebuie să fie calculat cu exactitate, astfel încât mișcarea de rotație a Terrei și uraganele incredibil de puternice, care-și fac de cap la mii de kilometri înălțime, să nu producă daune serioase dispozitivului.

            După un studiu ca la carte, savantul nostru găsește locul perfect pentru proiectul său, și anume o stâncă uriașă din Sri Lanka, un punct înalt în care chiar se poate spune că pământul atinge cerul. Însă din nou apare un impediment, pentru că acolo există un străvechi cult religios, care nu este deloc dispus să-și părăsească centrul sacru. Și, după cum v-ați dat seama deja, din acest punct ia naștere o întreagă discuție despre barierele fizice ce pot fi depășite cu ajutorul științei și despre limitele pe care ni le-a impus, încă din cele mai vechi timpuri, un zeu atotștiutor. Iar aici, așa cum subliniază și unul dintre personaje, este vorba despre o reclădire modernă a Turnului Babel, a construcției cu care muritorii au crezut că pot ajunge până la Dumnezeu. Dar, mai mult decât o confruntare între un domeniu exact și o doctrină abstractă, discursul celor două părți constituie o pendulare între trecut și viitor, între o lume care nu poate renunța la vechile ei tradiții și o societate dezvoltată, care face tot efortul să descifreze marile taine ale universului cunoscut, și nu numai...

            Dar, înainte să vedem dacă Morgan va reuși să-și ducă la capăt planul, trebuie să ne întoarcem mult în timp, la o sută de ani de la nașterea lui Hristos, atunci când a venit pe lume Kalidasa, cel mai mare rege de pe insula Taprobane. La fel ca eroul nostru, și faimosul monarh a crezut că poate sfida „cele sfinte”, creându-și un paradis numai al lui chiar pe pământ. Astfel, cu ajutorul unui artist recunoscut în toată lumea, el a reușit să-și clădească o Grădină a Raiului, un loc mirific în care piatra a devenit nestemată, iar fântânile își revărsau apa la un simplu gest de-al său. Ei bine, călătoria noastră se oprește aici, pentru că e vremea să-l las pe adevăratul povestitor să-și facă treaba, așa că, dacă vreți să vedeți cu ce impedimente se va mai confrunta echipa lui Morgan, trebuie să puneți mâna pe romanul lui Arthur C. Clarke și să vă lăsați purtați într-un viitor nu foarte îndepărtat, într-un timp în care este posibil ca umanitatea să ajungă chiar și la cele mai îndepărtate stele.

COMANDĂ CARTEA

Recenziile lui Gică 78 - Obscuritas de David Lagercrantz (Blog Tour #15/2022)

Titlu: Obscuritas 

Serie: Rekke & Vargas #1

Autor: David Lagercrantz 

Editura: TREI

Titlu original: Obscuritas (2021)

Traducere de Carmen Vioreanu

Anul apariției: 2022

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,13 (din 582 note)

 

După ce s-a făcut remarcat în întreaga lume ca fiind cel care a scris ultimele trei volume din „Millenium”, continuând și încheind astfel seria imaginată de celebrul Stieg Larsson, David Lagercrantz vine cu o altă poveste provocatoare, dând startul unui nou proiect grandios. Și datorită faptului că, în literatura ultimilor ani, există o tendință a multor autori de a se întoarce la arhetipul inventat de Arthur Conan Doyle, scriitorul suedez își creează un Sherlock Holmes numai al lui, dând naștere unui investigator ingenios, blocat într-o lume contemporană plină de vicii și de probleme. Astfel, romanul detectivistic de sorginte clasică își depășește granițele, ajungând să ia contact cu genul Nordic Noir și să se transforme într-o ficțiune aproape postmodernă, într-un text în care intuiția și perspicacitatea unui om excepțional trebuie să dea de capăt unui caz de crimă nemaiîntâlnit.

            După un intens meci de fotbal, arbitrul din Afganistan este găsit mort în pădurea din apropiere, iar toate semnele confirmă ipoteza unei crime. Mai mult decât atât, toți cei prezenți sunt siguri că vinovatul e Giuseppe Costa, tatăl unuia dintre jucători, un scandalagiu care a proferat amenințări la adresa victimei pe tot parcursul meciului. Însă, în ciuda efortului poliției, acuzatul nu vrea să-și mărturisească fapta cumplită, iar organele legii sunt nevoite să-l lase în libertate. Cu toate că ancheta nu pare să ducă nicăieri, Micaela Vargas nu vrea să se dea bătută, și astfel ajunge să-i ceară ajutorul lui Hans Rekke, un om cu o minte sclipitoare, recunoscut pentru rezolvarea mai multor cazuri de omor din San Francisco. Împreună, cei doi pornesc într-o aventură complicată, pășind pe un drum care-i va conduce înapoi în Cabul, la un loc îngrozitor, pe care foștii deținuți îl cunosc ca Prison of Darkness.

            În general, îmi plac mult rescrierile după Sherlock Holmes, însă povestea de față mi s-a părut superficială. E drept că avem un om ieșit din comun, a cărui minte face conexiuni în continuu, însă acțiunile sale nu m-au convins deloc să-l văd ca pe un mare geniu. Nu mi-a plăcut faptul că autorul l-a introdus încă din primele pagini, nelăsând loc pentru o intrare spectaculoasă, așa cum i s-ar cuveni. Nu am simțit nevoia să-l privesc altfel decât ca pe un om cu multe probleme, care, pentru a scăpa din lumea asta nesatisfăcătoare, apelează în mod excesiv la pastile, substanțe care îi întunecă lucida gândire. De altfel, am avut impresia că toate personajele din carte sunt conturate pe jumătate, pentru că, în mare parte, ele doar există, iar atunci când se pun în mișcare, chiar ajungi să crezi că urmează să se întâmple ceva neprevăzut.

            Plasând acțiunea romanului în 2003, David Lagercrantz se concentrează pe consecințele pe care le-a avut atacul din 11 Septembrie asupra lumii arabe. Din momentul în care Turnurile Gemene au căzut, aproape toți musulmanii, indiferent de accepțiunea lor politică, au devenit principalii inamici ai Occidentului. Era suficient doar ca o anumită persoană să te bănuiască de terorism, pentru ca imediat să fii săltat de pe stradă și să ajungi într-o închisoare secretă, unde agenți CIA să te interogheze cu privire la actele tale de violență îndreptate împotriva umanității. Iar aici intervine Prison of Darkness, un loc în care tortura psihică era practicată în toate formele ei posibile. Însă, pentru că esența răului provine tot timpul dintr-un trecut sumbru, autorul ne poartă în Kabulul anului 1997, atunci când talibanii au instaurat dictatura religioasă. Astfel, arta, în special muzica, era interzisă, fiindcă ea îl îndepărta pe credincios de la Revelația lui Allah. Prin urmare, toate instrumentele muzicale trebuiau distruse, iar ereticii primeau pedeapsa pe care o meritau, uneori aceasta fiind chiar moartea.

            Revenind la personajele principale, chiar nu am putut să mă atașez de niciunul dintre ele. Am făcut tot efortul să-l înțeleg pe Hans Rekke, în toată nebunia lui, dar, spre final, am rămas cu multe semne de întrebare, pentru că acesta, fiind într-o cădere psihică vertiginoasă, nu a avut posibilitatea să-și pună în valoare toate abilitățile așa mult lăudate. În schimb, mi-a plăcut construcția sa mentală, fiindcă el e un individ care se zbate să existe între două lumi. Pe de o parte, avem din nou muzica, un domeniu în care Rekke excelează, dar pe care îl urăște din tot sufletul, iar pe de alta, există universul disciplinelor exacte, un loc din care eroul nostru și-a preluat obsesia pentru crimele misterioase, pentru întâmplările care, în tot haosul pe care-l creează, au o explicație logică, aflată chiar sub ochii celui dispus să privească cu atenție detaliile. Cât despre Micaela Vargas, ea reprezintă modelul clișeic al femeii care, în ciuda remarcilor misogine ale bărbaților din jur, își pune meseria pe primul loc și depune tot efortul pentru a da de urma adevăratului vinovat.

Și pentru că a sosit vremea să pun punct acestei recenzii, vreau să vă spun că nu știu dacă voi continua această serie, în ciuda amănuntelor pe care autorul le introduce intenționat cu acest scop. Însă pe mine nu m-a prins povestea, mi s-a părut lungită și uneori încețoșată, așa că mă voi întoarce la romanele mele, pline, sper, de acțiune și cu ucigași diabolici, care într-adevăr merită să fie prinși și aruncați după gratii.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui David Lagercrantz: 

Biblioteca lui Liviu

Literatura pe tocuri

Ciobanul de Azi 

Falled

Citește-mi-l 

Anca și cărțile.ro

Pălărisme.ro 

Analogii, Antologii   

COMANDĂ CARTEA

Editura Publisol la Bookfest (2022)

În cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, care are loc între 1 și 5 iunie la Romexpo, Editura Publisol anunță reduceri de până la 44% la toate titlurile editurii

 

Editura Publisol și-a construit în doar 2 ani un portofoliu larg de titluri, de la istorie, sănătate, artă și cultură, biografii ale unor personalități până la sport, romane de dragoste sau serii de romane polițiste.

La această ediție, editura vine cu cele mai recente titluri:

Stelian Tănase, Istoria căderii regimurilor comuniste, o cronică a evenimentelor petrecute în Europa Centrală și de Est în anul 1989, frescă a unei epoci întregi aflate sub semnul Războiului Rece, al Cortinei de Fier și al Zidului de la Berlin.

Ovidiu Blag, Fotbal minut cu minut, carte închinată oamenilor care au construit o emisiune-etalon a radioului românesc: Sebastian Domozină, Ion Ghițulescu, Teodor Mateescu, Nicolae Secoșan, Dan Voicilă, Octavian Vintilă, Ovidiu Ioanițoaia și alți „zei ai microfonului”. Cartea este însoțită de coduri QR cu ajutorul cărora pot fi ascultate momente importante din cadrul acestei emisiuni.

Julian Jackson, Căderea Franței. Invazia nazistă din 1940. Reputatul istoric britanic descrie, prin mărturii și documente, unul dintre cele mai dramatice momente ale istoriei secolului trecut: căderea Franței sub loviturile lui Hitler în numai șase săptămâni. Cartea are o prefață semnată de Prof Dr. Adrian Cioroianu

Memorii, biografii:

Anthony Seldon și Raymond Newell, Theresa May. Un prim-ministru pentru Brexit. Bucurându-se de un acces fără egal la informații venite atât de la aliații, cât și de la rivalii Theresei May, autorul scoate la iveală modul dezastruos în care au fost purtate negocierile pentru Brexit, faptul că Theresa May nu a realizat nimic din platforma sa pe plan intern și relațiile tensionate ale acesteia cu liderii internaționali. Cartea are o prefață semnată de doctoral în istorie Florian Banu.

Soner Çağaptay, Erdoğan și criza Turciei moderne, este povestea „sultanului” care a construit Turcia contemporană. Autorul urmărește parcursul politic al lui Recep Tayyip Erdoğan, de la absolventul de colegiu musulman, dezorientat de societatea modernă, la exponentul mișcării politice islamiste. Çağaptay radiografiază istoria mai recentă sau mai îndepărtată a Turciei, neevitând să vorbească deschis despre liberalism, kemalism, gülenism, dar și despre spinoasa problemă kurdă. Cartea are o prefață semnată de doctoral în istorie Florian Banu.

Colecția FeminIN

Ioana, Rusoaica, Mara, Adela, Adam și Eva, Donna Alba, Jocurile Daniei, Femei, Chira Chiralina, 10 romane scrise cu precădere în perioada interbelică, în care personajul central este unul de sex feminin. Colecția nu reprezintă o odă a eternului feminin, ci, dimpotrivă, aduce în prim-plan modul în care femeia era percepută, prin intermediul literaturii, în România: muză, iubită, adorată, ori mamă, gospodină, copilă, dar niciodată eroină.

Biblioteca Secolului 20, o colecție de autori rămași pe nedrept în umbră, dar care au avut o contribuție importantă la dezvoltarea literaturii române de la începutul secolului trecut. Din această colecție fac parte Sofia Nădejde, Carol Ardeleanu sau Ury Benador.

Yoann Iacono, Un Stradivarius de la Goebbels

O vioară presupusă a fi opera lui Stradivarius, îi este oferită tinerei muziciene Nejiko Suwa de către Joseph Goebbels, în 1943, pentru a pecetlui apropierea dintre Germania nazistă și Imperiul Japoniei. Însă, întrucât face parte din bunurile confiscate evreilor în timpul războiului, lui Nejiko Suwa îi va fi , într-adevăr, greu să îmblânzească acest instrument, vioara comportându-se de parcă ar avea un suflet și o personalitate proprii, împrumutate de la cel care a cântat la ea anterior.

Robert Littell, Tovarășul Koba

În Moscova anului 1953, un băiat de zece ani și jumătate, naiv, dar plin de spirit, este nevoit să se ascundă de NKVD în camerele secrete ale Casei de pe Splai, o construcție imensă care adăpostea sute de nomenclaturiști, funcționari de partid și ofițeri. Acolo îl cunoaște pe Koba, un bătrân care știe o mulțime de lucruri despre Stalin. Între cei doi se leagă o prietenie ciudată, în care bătrânul pare interesat să își prezinte și latura agreabilă a personalității sale, iar Leon încearcă să afle cât mai multe despre lucruri „despre care nu vă învață la școală”. Adică despre fete, poeme, dragoste, sex, dar și despre Revoluția bolșevică, Lenin, Troțki sau despre moartea prin înfometare a milioane de țărani ucraineni.

Pentru micii cititori, care doresc acţiune și farse amuzante, editura Publisol aduce Adevărații porumbei, o colecție de 6 volume de benzi desenate despre o echipă formidabilă care protejează orașul, rezolvă mistere și luptă cu infractorii!

Pe lângă toate acestea, mai puteți răsfoi și volume din alte colecții, precum:

Seriile de cărți polițiste: Haralamb Zincă, Horia Tecuceanu, Petre Sălcudeanu;

Romane de dragoste: seria de 7 cărți Cere-mi ce vrei de Megan Maxwell

Serii de autor: Leonida Neamțu, Ben Mcintyre, Dani Atkins.

 

Vă așteptăm la standul nostru!

 

Editura Publisol poate fi găsită la standul F 09 din Pavilionul B2.

Editura Librex lansează cartea „Nestemata pierdută”, scrisă de Raluca Butnariu

Editura  Librex anunță apariția unui historical romance plin de pasiune, “Nestemata pierdută” scris de Raluca Butnariu, autoare ce a reușit să zugrăvească, în cele 14 romane publicate, universuri de care zeci de mii de cititori s-au îndrăgostit. Printre romanele de dragoste scrise de Raluca Butnariu se numără: Trandafirul scoțian, Când dragostea ucide, Privilegii, Deziluzii, Umbra Nopții, Regăsire, Văpaia Soarelui și Fără regrete.

Nestemata pierdută este o poveste plină de senzualitate și pasiune, într-o epocă a gloriei, a eleganței și a onoarei. O poveste tulburătoare despre alegeri dureroase, sacrificiu, loialitate, prietenie și încredere.

„Theo o privi lung. Cristoase, avea niște ochi absolut superbi: mari, limpezi, de un albastru-liliachiu, tiviți cu gene scurte, curbate la vârfuri. Ochi de nimfă, gândi el. Ochi care puteau înghiți un bărbat de viu, prinzându-l într-un labirint de dorințe și vise tulburătoare, în care acesta ar fi rătăcit buimac la nesfârșit.” – Nestemata Pierdută

Pe data de 4 iunie, ora 15:00, fanii Ralucăi Butnariu sunt invitați la lansarea oficială a cărții Nestemata pierdută, la hotel Pullman, World Trade Center, București. Toți cititorii vor fi așteptați cu surprize și o tombolă prin care vor putea câștiga cartea cu autograf și alte cadouri pentru câțiva norocoși.

„Unele cărți nu se citesc, ci se trăiesc! Atunci când autorul îți deschide poarta către o lume cu propria-i peniță, nu îți rămâne decât să intri și să-i savurezi tărâmul la maxim. Nestemata pierdută este cireașa de pe tortul format din cărțile Ralucăi Butnariu. Doamne cât a înflorit această autoare! De la un roman la altul, i-am putut urmări evoluția spectaculoasă, savurând mereu felul cum îndrăzneala și curajul ei de a se avânta în miezul imaginației ei, lua amploare. În primul rând Nestemata pierdută reprezintă un cumul de evenimente succesoare romanelor anterioare. Bucuria mea a fost enormă atunci când m-am reîntâlnit cu personajele dragi mie, cum ar fi Braxthon, Rosalind, Anne, Nicholas și mulți alții. Acțiunea continuă în strânsă legătură cu Umbra Nopții și Trandafirul scoțian și prelungește deznodământul nestematelor, conturând în același timp, o nouă poveste de dragoste într-o atmosferă plină de suspans.” – Diana Mîndrilă, Booknation.

Pe data de 5 iunie, Raluca Butnariu le dă întâlnire brașovenilor, începând cu ora 16:00 la Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret, Str. Iuliu Maniu, Nr. 6.

Cartea Nestemata pierdută, de Raluca Butnariu, un historical romance plin de pasiune, este disponibilă la un preț special, cu transport gratuit, pe librarie online Librex.ro.

 

Recenziile lui Gică 77 - Liliacul de Jo Nesbø (Blog Tour #14/2022)

Titlu: Liliacul

Serie: Harry Hole #1

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Flaggermusmannen (1997)

Traducere de Bogdan Perdivară

Anul apariției: 2018

Număr pagini: 432

Media pe Goodreads: 3,56 (din 103.621 note)

 

Când vine vorba despre thrillerul scandinav, este aproape imposibil să nu-l menționăm pe Jo Nesbø, unul dintre marii maeștri ai genului Nordic Noir. Pe lângă câteva romane de sine stătătoare, precum „Fiul”, „Regatul” și „Vânătorii de capete”, ultimul având parte și de o ecranizare, autorul norvegian este recunoscut, în special, pentru seria „Harry Hole”, un proiect literar de amploare, care ajunge anul acesta la cel de-al treisprezecelea volum. Și pentru că fac parte dintr-o echipă de oameni ambițioși, ne-am propus, cu sprijinul Editurii TREI, să luăm la rând toate cele opt cărți ale seriei, astfel încât să vă împărtășim gândurile și părerile noastre sincere despre fiecare în parte. Așadar, astăzi, cu ocazia Blog Tourului cu numărul paisprezece, a sosit timpul să facem cunoștință cu faimosul Harry Hole și să luăm parte la prima lui anchetă detectivistică.

            Deși ne-am aștepta ca acțiunea volumului să aibă loc în țara lui natală, Nesbø ne poartă la capătul lumii, mai exact în misteriosul și neîmblânzitul pământ australian. Aici, nu cu mult timp în urmă, o tânără norvegiană de 23 de ani a fost ucisă, violată și apoi strangulată cu mâinile goale. În ciuda faptului că există un posibil vinovat, ancheta stă pe loc, astfel încât poliția din Sydney este nevoită să ceară ajutorul unui criminalist din Norvegia. Din acest punct, intră în scenă ingeniosul și carismaticul inspector Harry Hole. Însă nu trece mult până când noul venit își dă seama că are de-a face cu un ucigaș în serie, un maniac căruia îi place să omoare femei albe, cu părul foarte deschis la culoare.

            Cu toate că i s-a spus să stea deoparte și să urmărească totul de la distanță, Harry simte nevoia să ia parte la acțiune și să-și pună în valoare talentul de investigator. Astfel, el se împrietenește cu Andrew, unul dintre polițiștii însărcinați cu descoperirea criminalului. Alături de el, eroul nostru face o călătorie prin lumea interlopă, intersectându-se atât cu traficanții de droguri care au creat o întreagă industrie în zonă, cât și cu prostituatele ce-și încep munca odată cu lăsarea întunericului, dar și cu proxeneții care privesc, din colțul lor întunecat și sigur, la clienții ce le întrețin „mica și onesta afacere”. În micul lor periplu, protagonistul ajunge să facă cunoștință cu două personaje atipice, un bărbat de culoare care și-a găsit scopul în practicarea boxului și un transsexual ce-și petrece timpul lucrând drept claun în cadrul circului din oraș, prezența ambilor subliniind diversitatea și libertatea de exprimare a locuitorilor din micul și extravagantul continent.

            Însă, pe lângă minoritățile sociale și sexuale ce și-au găsit aici un eden doar al lor, există o mulțime de personaje de culoare, indivizi care încă cred că fac parte dintr-un trib arhaic, o familie prin care se diferențiază de restul populației „invadatoare”. Deși amestecul de rase pare un aspect irelevant, vechii locuitori, chiar dacă trăiesc în comuniune cu albii, păstrează o anumită gândire specifică băștinașilor. Aici nu e vorba de asimilarea populației, ci de o digresiune pe care o observi doar în momentul în care interacționezi cu un reprezentant  al vechii societăți. Așa cum noi ne-am construit mitologia pe o bază antropocentrică, în care doar omul contează, strămoșii aborigeni au pus natura mai presus de orice, creând astfel o structură mitică, bazată pe nașterea și evoluția animalelor. Astfel, aflăm cum a devenit Șarpele Negru cea mai veninoasă reptilă, cum și-a pierdut pasărea Emu imensele ei aripi și cum primii oameni, neascultându-l pe Creator, au ajuns să elibereze, din arborele sacru, liliacul, străvechiul simbol al morții.

            Nu am insistat pe Harry Hole, pentru că o să am timp să vorbesc despre el în următoarele recenzii. De altfel, „Liliacul” nu mi s-a părut un roman polițist excepțional, dar pot să spun că a fost o lectură plăcută. Se vede clar că autorul era la începutul carierei, pentru că există o distanță imensă între investigator și criminal, cel din urmă fiind parcă scos din pălărie. În altă ordine de idei, esența cărții nu stă în miza detectivistică, ci în descrierea personajelor și legendelor din Australia. Am apreciat intriga originală, la fel de mult am apreciat și diversitatea socială prezentă în roman, însă nu am avut indicii clare de care să mă leg, astfel încât să-mi fac o idee despre vinovat. Dar odiseea noastră merge mai departe, iar data viitoare vom poposi în Thailanda, acolo unde are loc acțiunea din volumul „Cărăbușii”.

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile prietenilor ce iau parte la acest Blog Tour, unde, zilele acestea, urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:  

Anca și cărțile.ro

Falled

Analogii, Antologii   

COMANDĂ CARTEA