Titlu: Ochii întunericului
Autor: Dean Koontz
Editura: RAO
Titlu original: The eyes of darkness (2004)
Traducere de Mihaela Neacșu
Anul apariției: 2020
Număr pagini: 344
Media pe Goodreads: 3,83 din 26.608 note
Experimente secrete în inima munților, o mamă care primește
mesaje paranormale de la fiul ei mort și un avocat care crede că a regăsit
dragostea. Un amestec de elemente specifice pentru trei genuri literare
distincte, dar care împreună formează o operă captivantă și plină de fiori.
Totul începe cu un accident de autocar în care și-au pierdut
viața douăzeci de copii și doi adulți, cei din urmă, fiind recunoscuți pentru
experiența lor pe trasee montane periculoase. În acest accident își pierde
viața și tânărul Danny, fiul Tinei Evans.
Tina este unul dintre protagoniștii acestei narațiuni, o
mamă care, în urma unei tragedii, încearcă să se vindece și să trăiască din
nou. După ce îl cunoaște pe avocatul Elliot Stryker, ea crede că în sfârșit va
avea parte de o viață liniștită. Însă Tina este bântuită de spirite din trecut.
În casa în care locuiește încep să se petreacă lucruri stranii. Cineva încearcă
să-i trimită Tinei un mesaj terifiant.
Eram sigur că se va traduce povestea aceasta și la noi, mai
ales, datorită notorietății de care s-a bucurat autorul când diverse publicații
au afirmat că, în acest volum, Dean Koontz ar fi prevăzut apariția Coronavirusului.
Este un roman scris acum ceva timp și sigur nu ar fi fost tradus la noi dacă
situația contemporană nu l-ar fi valorificat. Dincolo de orice discuție legată
de Coronavirus, „Ochii întunericului” nu are nicio treabă cu virusul care
devastează astăzi lumea. Asemănarea cu Coronavirusul s-a făcut pe baza
caracteristicilor comune ale bolilor, dar corelația ar fi fost valabilă doar dacă
virusul de azi ar fi rămas la acel stadiu incipient. Koontz, a folosit, la fel
ca mulți autori, un virus inventat care să dea o coloratură maladivă
povestirii. Pe tot parcursul romanului am așteptat să ajung la secvențele
legate de molimă, dar a fost complet greșit să-l lecturez în această cheie. În
cazul de față, boala nu este o premisă, ea este mai mult o explicație care dă
coerență cărții.
Personajele sunt bine realizate. Caracterul de mamă al Tinei
iese mai mereu în față, orice s-ar întâmpla, ea se gândește la fiul pe care l-a
pierdut. Ea este femeia modernă care dorește să se realizeze pe plan artistic
și nu suportă să fie tratată ca o femeie de casă.
M-a deranjat puțin rolul pe care îl joacă Elliot Stryker în toată
povestea. El apare ca un făt-frumos, exact la momentul oportun. Nu era destul
că este un cunoscut avocat din Las Vegas, dar în tinerețe el a fost și agent
secret. Știe să utilizeze arme letale, să conducă elicoptere și mai este și
expert în arte marțiale.
După cum susține și Koontz în postfață, „Ochii întunericului”
a fost un experiment literar în care a încercat să combine mai multe genuri. Cu
toate că există și o filieră romantică, aspectul de thriller este cel mai
proeminent, iar scenele de groază chiar reușesc să te sperie. Fiind un roman
mai vechi, mă așteptam la mai multe manifestări ale paranormalului, însă
autorul a ales să meargă pe puține scene de groază care au un efect puternic.
Nu am putut să nu remarc că misterul este cam absent. Știi
de la început cine îi trimite mesajele Tinei, este destul de evident ce rol are
fiecare personaj, iar finalul este foarte ușor de imaginat. În unele părți pare
să nu se petreacă nimic, dar după vin episoade care reușesc să îți atragă
atenția.
Mă bucur că Editura Rao continuă să publice cărțile lui Dean
Koontz, autorul care mi-a marcat adolescența. Poate aș fi rezonat mai bine cu
subiectul romanului dacă l-ar fi citit în anii de liceu, când eram înnebunit
după poveștile de groază. Cu toate că nu veți găsi nimic legat de Coronavirus,
vă recomand cartea pentru secvențele terifiante și pline de adrenalină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu