Titlu: Casa pământului și a sângelui
Autor: Sarah J. Maas
Editura: Litera
Anul apariției: 2020
Bryce Quinlan avea o viață perfectă – muncea din greu în fiecare zi
și petrecea de zor în fiecare noapte – până când un demon i-a ucis cei mai buni
prieteni și a lăsat-o sfâșiată de durere, rănită și singură. Când acuzatul
ajunge în spatele gratiilor, dar crimele continuă, Bryce se trezește în
mijlocul cercetărilor și își jură că va face tot ce poate pentru a-și răzbuna
prietenii.
Hunt Athalar este un celebru înger căzut, sclav la Arhanghelii pe
care a încercat mai demult să-i răstoarne de la putere. Abilitățile lui feroce
și puterea incredibilă au fost folosite cu un singur scop: să-i asasineze pe
dușmanii stăpânului său, fără să pună întrebări. Dar fiindcă un demon a dat
peste cap tot orașul, i se oferă o șansă incredibilă: va fi liber, dacă o va
ajuta pe Bryce să găsească criminalul.
Bryce și Hunt ajung în subsolurile cele mai insalubre ale Orașului
Semilunii, unde descoperă o putere întunecată ce amenință tot ce au mai drag pe
lume. În același timp, sunt cuprinși de o pasiune înflăcărată, care ar putea
să-i elibereze pe amândoi dacă s-ar lăsa în voia ei.
Cu personaje de neuitat, o poveste incitantă de iubire și pagini
întregi de acțiune plină de suspans, „Casa Pământului și a Sângelui”, primul
volum din seria „Orașul Semilunii”, îi dă ocazia autoarei să ne arate ce
înseamnă durerea pierderii, prețul libertății și puterea dragostei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu