Titlu:
Câinele șchiop
Autor: Radu
Părpăuță
Editura
Lebăda Neagră
Anul
apariției: 2020
Număr pagini:
192
Fiecare moment de grea încercare, din istorie, produce o schimbare radicală în societate, la nivel economic, politic, spiritual și mental. Însă ceea ce nu se schimbă niciodată este iminența morții,siguranța unui sfârșit spre care ne îndreptăm cu toții. Aceste idei sunt dezvoltate de scriitorul român, Radu Părpăuță, în cartea sa intitulată „Câinele șchiop”. Volumul, publicat la Editura Lebăda Neagră, cuprinde douăzeci și una de povestiri care abordează teme dintre cele mai diverse, printre care se numără: viața, moartea, familia și societatea rurală.
Prima poveste, care dă titlul volumului, prin alegoria câinelui fără nume, autorul aduce în discuție transformările pe care societatea, proaspăt ieșită din comunism, le-a suferit la primul contact cu capitalismul. Câinele familiei Adamescu primește, în fiecare zi, hrana și apa de care are nevoie pentru a supraviețui. Obișnuit să trăiască legat, animalul nu își pune problema libertății. Atunci când familia Adamescu ia decizia de a se muta, patrupedul devine, dintr-un simplu observator al vieții cotidiene, o problemă pentru stăpâni. În cele din urmă,el este dezlegat și abandonat, fiind nevoit să se descurce singur în lume. Astfel câinele devine un simbol al oamenilor greu adaptabili la noul sistem.În demersul său de aș asigura hrana, patrupedul nostru are parte de un accident, astfel ajungând să fie numit de către săteni „Câinele șchiop”.Autorul ne invită să speculăm pe marginea destinului câinelui vagabond.Apariția luminoasă a protagonistului canin pe câmpul cu floricele unde se jucau copiii, și apoi dispariția sa misterioasă, ne lasă cu o imagine paradisiacă, a unei lumi de dincolo senine.
În următoarea povestire, peisajul paradiziac este înlocuit cu cel grav, al unui spital, al salonului numărul 5, mai exact. Odată cu imersiunea în acest microunivers al bolnavilor, autorul pornește de la un subiect serios, și anume gravitatea morții, ajungând în cele din urmă să glorifice viața. Mozaicul social din salonul numărul 5 este cât se poate de divers. Personajele nu par să aibă ceva în comun, în afară de faptul că sunt bolnavi. Însă ceea ce îi unește pe toți este narațiunea, văzută ca un mecanism de supraviețuire în fața morții. Fiecare personaj își povestește viața, tratând moartea cu o „cruzime veselă”.
După
cele două ficțiuni, autorul inserează o genealogie narativă a familiei sale, de
la străbunici până în prezent. Narațiunile despre familie, țesute asemeni unei
pânze de păianjen, construiesc o imagine de ansamblu asupraultimilor 150 de ani
de istorie, cuprinzând evenimentele marcante, precum: Războiul de independență,
cele două războaie mondiale și regimul comunist. Viața personajelor este
privită și relatată din perspectiva secolului XXI, iar acest lucru conferă o
nuanță umoristică textului.
Pe
parcursul întregului volum este evidențiată ideea că moartea nu constituie un
sfârșit violent, de care trebuie să ne fie teamă, ci o trecere lină de aici
spre un dincolo despre care nu știm prea multe. Omul simplu folosește umorul
pentru a vorbi despre cele mai grele împrejurări ale vieții. Nu este de mirare
că, în volum, există anumite povestiri în care moartea pare să fie luată în
derâdere, ca în cazul scheletului
mătușii decedate care devine un instrument de divertisment. Transcendența se
diminuează, iar Dumnezeu este redus la rang de sfătuitor.
Firul roșu care leagă toate povestirile din acest volum este defectul fiecărui personaj, ceea ceîl deosebește de ceilalți și îi conferă un rol aparte în comunitate. Orice personaj, indiferent că este bețiv, bolnav sau intelectual, prin anumite împrejurări externe, ajunge la o condiție asemănătoare cu cea a câinelui șchiop. La fel ca în cazul cățelului nostru, numele nu mai au nici o valoare, tot ceea ce contează fiind povestea.
Textul lui Radu Părpăuță își propune să fie un melanj între realitate și ficțiune, cititorul ajungând uneori la incapacitatea de a face diferența dintre cele două. Privirea ațintită asupra trecutul și a mentalității rurale îl plasează pe autor în postura unui Ion Creangă postmodern.Intertextualitatea abundentă specifică postmodernismului este utilizată în scop ludic, umoristic, referințele variind de la texte și autori consacrați ai literaturii universale, precum Edgar Allan Poe și Milan Kundera, până la versuri din muzica populară și personaje din desenele animate.
Cei care au îndrăgit
textele lui Creangă, cu siguranță se vor simți atrași de acest volum.Umorul și
naturalețea cu care Radu Părpăuță tratează cele mai Înalte teme îl așează pe
acesta printre cei mai interesanți și ludici autori ai ultimilor ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu