ULTIMELE LECTURI:

Mai târziu
O viață regăsită
Cadoul
Lumea inelară
Marginea umbrei
Pacientul
X feluri de a muri
Omul Șoaptă


Gică Andreica's favorite books »

joi, 19 noiembrie 2020

Fragment în avanpremieră: Toate sistemele în alertă de Martha Wells




Titlu: Toate sistemele în alertă 

Autor: Martha Wells

Editura: Paladin

Titlu original: All System Red

Traducere din limba engleză de Iulia Dromereschi

Anul apariției: 2020

Număr pagini: 240

Domeniu: Science-Fiction 

 

PREMIILE HUGO, NEBULA ȘI LOCUS

 

„Aveam patru oameni în perfectă stare şi trebuia să am grijă

să nu fie ucişi. Nu-mi păsa de ei personal, dar nu ar fi dat bine

la dosar, iar dosarul meu arăta deja groaznic.”

 

Aflată într-o expediție științifică pe o planetă necunoscută, echipa Cercetare Aux este atacată în mod neprevăzut. O provocare pentru AsaSint, robotul care nu poate să asigure securitatea echipei decât prin interacțiuni cu oamenii, extrem de stânjenitoare pentru el. În ciuda reputației sale de „mașină de ucis“, responsabilitatea îi este permanent pusă în balanță cu introvertirea. Limitele dintre ingineria anorganicului și conștiința umană tind să dispară, iar AsaSintul încearcă să-și elucideze trecutul, impulsionat de comportamentul lui tot mai omenesc.

 

„Aşa că ne-au făcut mai inteligenți.

Anxietatea şi depresia erau efectele secundare.”

 

„Una dintre cele mai umane experiențe de care puteți avea parte în literatura SF a momentului: o mașinărie de ucis care este mereu îmbufnată și iubește telenovelele.“ npr.org

 

„Oricât ar părea de superficial, textul Marthei Wells este o lectură complexă ce ridică multe întrebări, oferindu-le cititorilor ocazia de a-și găsi propriile răspunsuri.“ sffbookreview.wordpress.com

 

„Toate sistemele în alertă vorbește despre liberul arbitru și autonomie, dar și despre dificultățile întâmpinate de introvertiți în viața de zi cu zi.“ fantasyliterature.com

„Este întotdeauna o încântare să citesc poveștile Marthei Wells, iar seria Jurnal de AsaSint are un farmec aparte.“ locusmag.com

 

„Între adevărul care există undeva, acolo, și adevărul pe care-l constată în propria lui minte, povestirea lui AsaSint oferă o aventură plină de amuzament, bună dispoziție și sensibilitate.” kirkusreviews.com

 

„Panopticul straniu al interfețelor multiple ale SecUnității permite o perspectivă hibridă a naratorului de persoana întâi și a celui omniscient, care își contextualizează experiența fără să cedeze oamenilor lumina reflectoarelor.“ publishersweekly.com

 

FRAGMENT


PERFORMANŢĂ 60% ŞI ÎN SCĂDERE 

Habitatele noastre sunt model standard, şapte domuri interconectate, aşezate pe o câmpie relativ plată, deasupra unei văi de râu înguste, cu sistemul nostru generator de energie şi pentru cel pentru reciclare conectate în lateral. Aveam un sistem de mediu, însă fără sasuri, fiindcă atmosfera planetei era respirabilă – nu şi deosebit de bună pentru oameni, pe termen lung. Nu ştiu de ce, fiindcă nu este unul dintre lucrurile pe care contractul mă obligă să le cunosc.

Am ales locul acesta fiindcă se află chiar în centrul zonei de evaluare şi chiar dacă există copaci împrăştiaţi pe câmpie, toți sunt înalți de circa cincisprezece metri, foarte subţiri, cu un singur strat de coroană, aşa că e dificil pentru orice s-ar apropia să-i folosească drept camuflaj. Fireşte, asta nu lua în considerare nimic ce s-ar fi apropiat prin subteran.

Habitatul este prevăzut cu uşi de siguranţă, însă HubSystemul mi-a comunicat că cea principală era deja deschisă când a aterizat hopperul. Dr. Gurathin pregătise o targă şi o ghidase spre noi. Overse şi Arada reuşiseră să o stabilizeze pe Bharadwaj, aşa că am putut s-o las jos şi să-i urmez pe ceilalţi spre habitat.

Oamenii s-au îndreptat spre infirmerie, iar eu m-am oprit să trimit comenzi micului hopper, care s-a închis şi s-a etanșat. Abia apoi am încuiat uşile exterioare. Prin canalul de securitate, le-am comunicat dronelor să ne extindă perimetrul, ca să fiu avertizat dacă se apropia de noi ceva mare. Am setat câteva monitoare pe senzorii seismici, care să mă anunţe despre anomalii, în cazul în care acel ceva mare ipotetic hotăra să ajungă la noi prin subteran. 

După ce am securizat habitatul, m-am întors în așa-numita cameră de securitate, unde se aflau arme, muniţie, alarme de perimetru, drone şi unde erau depozitate toate celelalte dispozitive care ţineau de securitate – inclusiv eu. M-am dezbrăcat de ce mai rămăsese din armură şi, la sfatul MedSystemului, am pulverizat cu spray cicatrizant pe toată partea afectată. Nu sângeram, fiindcă arterele şi venele mele se sigilează automat, însă nici plăcut la vedere nu era. Şi durea, deşi cicatrizantul m-a amorţit puţin. Deja setasem prin HubSystem o interdicţie de securitate de opt ore, aşa că nimeni nu putea ieşi afară decât cu înştiinţarea mea. Apoi mi-am setat statutul ca fiind nefuncțional. Am verificat canalul principal, însă nu primisem nicio obiecţie.

Îngheţam, fiindcă regulatoarele mele de temperatură cedaseră la un moment dat, când ne îndreptam încoace, iar pielea protectoare de sub armură era făcută bucăţi. Aveam câteva de rezervă, însă nu ar fi fost nici practic şi nici simplu să îmbrac una acum. Singurul rând de haine disponibil era o uniformă încă nepurtată, dar nici pe aceea nu credeam c-aş fi putut-o îmbrăca. (Nu avusesem nevoie de uniformă fiindcă nu patrulasem în interiorul habitatului. Nimeni nu ceruse asta, pentru că erau doar opt şi toţi prieteni, deci s-ar fi dovedit o risipă de resurse – mai precis, eu.) Am căutat cu o mână în cutia de depozitare până când am găsit trusa medicală suplimentară la care am dreptul în caz de urgenţă, pe care am deschis-o și am scos pătura de supravieţuire. M-am înfofolit în ea, apoi m-am urcat pe patul de plastic din rezerva mea. Am lăsat uşa să se închidă, în timp ce lumina albă a clipit şi s-a aprins.

Nu era cu mult mai cald aici, dar era confortabil. M-am conectat la cablurile de realimentare şi reparaţie, m-am sprijinit de perete şi am început să tremur. MedSystemul m-a informat, plin de solicitudine, că performanţa mea era acum la 58% şi în scădere, ceea ce nu era o surpriză. Cu siguranţă mă puteam repara în opt ore, şi probabil îmi puteam creşte la loc majoritatea componentelor organice deteriorate, însă, la 58%, mă îndoiam c-aş putea efectua vreo analiză între timp. Aşa că am setat toate canalele de securitate să mă anunţe în cazul în care ceva încerca să mănânce habitatul şi am început să deschid stocul multimedia descărcat de pe canalele de divertisment. Mă durea prea tare ca să pot fi atent la orice avea o poveste, dar zgomotul prietenos putea să-mi ţină companie.

În acel moment, cineva a bătut la uşa rezervei.

M-am uitat la uşă şi am pierdut şirul tuturor inputurilor mele frumos aşezate. Ca un idiot, am spus:

— Ăăă… da? 

Dr. Mensah a deschis uşa şi a aruncat o privire în direcţia mea. Nu mă pricep să ghicesc vârsta reală a oamenilor, în ciuda tuturor exemplelor de divertisment vizual pe care le urmăresc. Oamenii din show-uri nu arată precum cei din realitate – cel puţin, nu în cele bune. Mensah avea pielea măslinie şi părul ceva mai deschis, şaten, tuns foarte scurt, şi mă gândeam că nu era tânără, altfel nu ar fi fost la comandă. A spus:

— Eşti bine? Ţi-am văzut raportul de stare.

— Ăăă…

Atunci mi-am dat seama c-ar fi trebuit să evit răspunsul, pretinzând că eram în stază. Mi-am acoperit pieptul cu pătura, sperând că nu văzuse că lipseau bucăţi din mine. Fără armura care mă ţinea strâns era mult mai urât.

— Bine.

Nu mă pricep la interacţiunile cu oamenii. Nu este vorba despre paranoia cu privire la modulul meu administrator, spart, şi nu sunt nici ei de vină. Eu sunt cel vinovat. Ştiu că sunt un AsaSint înfricoşător, şi ei sunt conştienţi de acest lucru, ceea ce ne stresează pe toţi, ceea ce mă stresează pe mine şi mai mult. În plus, dacă nu port armură e din cauză că sunt rănit şi una dintre părțile mele organice ar putea cădea pe podea în orice clipă, motiv pentru care nimeni nu vrea să vadă aşa ceva.

— Bine? S-a încruntat. Raportul spunea că ţi-ai pierdut douăzeci la sută din masa corporală.

— Vor creşte înapoi, am zis.

Ştiam că, în ochii unui om, păream pe moarte. Rănile mele erau echivalente cu amputarea la oameni a unui membru sau două, nemaivorbind de pierderea aproape a întregului volum de sânge.

— Ştiu. Totuşi. M-a privit îndelung, atât de lung, încât am comutat pe canalul de securitate pentru sala comună, unde membrii grupului care nu fuseseră răniţi vorbeau în jurul mesei. Discutau posibilitatea să mai existe exemplare ale faunei subterane şi îşi doreau să fi avut substanţe intoxicante. Părea o reacţie normală. Mensah a continuat: Ai fost foarte priceput cu doctorul Volescu. Nu cred că şi-au dat seama şi ceilalţi. Au fost impresionaţi.

— Face parte din instrucţiunile medicale de urgenţă pentru calmarea victimelor. Am tras pătura mai aproape, ca să nu vadă nimic îngrozitor. Simţeam că ceva picură din mine.

— Da, însă MedSystemul a stabilit că Bharadwaj constituie prioritatea şi nu a verificat semnele vitale ale lui Volescu. Nu a luat în considerare şocul întâmplării şi s-a aşteptat să fie capabil să plece de acolo pe propriile lui picioare.

Pe canalele de comunicare era limpede că toţi ceilalţi analizaseră înregistrările videocamerei de teren a lui Volescu. Spuneau lucruri de genul: „Nici măcar nu ştiam că are faţă.“ Purtasem armura de când venisem şi nu-mi mai deschisesem casca atunci când mă aflam în preajma lor. Nu exista un motiv specific. Singura parte din mine pe care ar fi văzut-o ar fi fost capul, care este standard omenesc, general. Dar nu vruseseră să-mi adreseze niciun cuvânt şi nici eu nu dorisem să stau de vorbă cu ei. Când eram la datorie, m-ar fi distras, iar când nu… pur şi simplu nu voiam. Mensah mă văzuse când semnase contractul de închiriere. Dar abia dacă îmi aruncase o privire şi nici eu nu mă uitasem atent, fiindcă, repet, AsaSint + om = stânjeneală. Dacă-mi păstrez armura pe mine, descurajez mereu orice interacţiune care nu e necesară.

Am spus:

— Face parte din misiunea mea să nu ascult canalele sistemului când… se produc greşeli.

De aceea este nevoie de constructe, de SecUnităţi cu componente organice. Însă ar trebui să ştie asta. Înainte să accepte livrarea mea, înregistrase cam zece proteste, încercând să scape de obligativitatea de a mă avea. Nu i-o reproşam. Nici eu nu m-aş fi dorit.

Acum, serios, nu ştiu de ce nu am spus, pur şi simplu: „Cu plăcere. Te rog să pleci din rezerva mea, ca să pot picura în linişte.“

— Bine, a zis şi m-a privit timp de ceea ce am știut, obiectiv, că au fost 2,4 secunde, iar subiectiv, în jur de douăzeci de minute chinuitoare. Ne vedem peste opt ore. Dacă ai nevoie de orice până atunci, te rog să-mi trimiţi o alertă pe canal. Apoi a făcut un pas în spate şi a lăsat uşa să gliseze şi să se închidă.

Asta m-a făcut să mă întreb de ce se minunau toţi, aşa că am accesat înregistrarea incidentului. OK, uau. Vorbisem cu Volescu pe parcursul întregii urcări prin crater. Fusesem preocupat, mai ales, de traiectoria hopperului şi ca Bharadwaj să nu sângereze până la moarte, dar şi de ceea ce ar fi putut ieşi din crater ca să mai încerce o dată. Practic nu-mi ascultasem propriile cuvinte. Îl întrebasem dacă avea copii. Era uimitor! Poate mă uitam la prea multe emisiuni de divertisment. (Avea copii. Era căsătorit cu patru femei şi avea şapte copii, toţi acasă, cu partenerele lui.)

Toate nivelurile mele erau prea ridicate acum pentru o perioadă de odihnă, aşa că am decis că puteam, la fel de bine, să profit de asta şi să privesc şi celelalte înregistrări. A fost momentul în care am descoperit ceva ciudat. Exista un ordin de „renunţare“ pe canalul de comandă al HubSystemului, cel care controla, sau aşa credea, modulul meu administrator. Fusese probabil o eroare. Nu mai conta, fiindcă atunci când MedSystemul are prioritate…

 

PERFORMANŢĂ 39%. STAZĂ INIŢIATĂ PENTRU SECVENŢA DE REPARARE DE URGENŢĂ.

 

                                                          PRECOMANDĂ CARTEA


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu