Titlu: Panica
Autor: Lauren Oliver
Editura: NEMIRA
Anul apariției: 2021
Număr pagini: 384
Într-un orășel sărac, unde tinerii simt că se sufocă, singurul
lucru care le mai poate reda senzația că sunt liberi este jocul Panica, ale
cărui probe sunt îngrozitor de periculoase.
Heather vrea să participe la competiția care a devenit legendară în
rândul celor din ultimul an de liceu, fiindcă premiul de 67 000 de dolari i se
pare imens. Nu s-a considerat niciodată neînfricată, dar, când află că are
pentru cine să lupte, descoperă că e mai curajoasă decât își imaginase.
Lui Dodge nu i-a fost niciodata frică de Panica. Secretul pe care-l
păstrează cu sfințenie îl va ajuta să treacă prin joc. Dar nu știe că nu e
singurul care are secrete.
Pentru Heather și Dodge jocul aduce alianțe noi, revelații
uluitoare și înfiriparea primei iubiri. Dar și conștientizarea faptului că,
uneori, lucrurile de care ne temem sunt chiar acelea de care avem cea mai mare
nevoie.
„Dodge fu unul dintre primii ajunși sus, pe gard. În jurul lui erau
și alți jucători, care mormăiau și respirau greu și ale căror trupuri se loveau
de al lui, dar îi ignoră, concentrându-se, în schimb, asupra mușcăturii
lanțului din palmă și asupra propriei respirații, asupra secundelor care se
scurgeau ca apa. Totul ținea de sincronizare, ca în magie: planificare,
cunoaștere, păstrarea calmului sub presiune... Puteai să anticipezi răspunsul
altei persoane; puteai să îți dai seama ce vor face alții, ce vor spune sau cum
vor reacționa, încă înainte să o facă. Iar Dodge știa prea bine că nu va dura
mult până când Donahue va ieși cu o armă.“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu