Cărțile Mele Și Alți Demoni

miercuri, 8 octombrie 2025

Recenziile lui Gică 231 - Nu poți fugi, nu te poți ascunde de Yrsa Sigurdardottir (CRIME CLUB)

Titlu: Nu poți fugi, nu te poți ascunde

Serie: Black Ice (#1)

Autor: Yrsa Sigurdardottir

Editura: TREI

Titlu original: Lok lok og læs (2021)

Traducere de Roxana Mirică

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 480

Media pe Goodreads: 3,88 (din 3.287 note)

(Noaptea groazei/după) Pur și simplu, le-a măcelărit... A pus mâna pe topor și, împins de furie și fără milă, a comis un familicid... Gigja și Iris, fiicele, nu au avut nicio șansă, le-a redus la tăcere în camerele lor, după care s-a ocupat de Åsa, pe care a lăsat-o, printr-o lovitură, cu craniul despicat. Apoi, după ce i-a făcut de petrecanie și lui Soldis (asistenta generală/menajera), Reynir, soțul și tatăl, principalul suspect, s-a făcut nevăzut în noapte... (...) Îngrijorat din cauza absenței semnelor de viață din locuința familiei Logason, Karl, cel mai apropiat vecin, a spart ușa din spate a casei, descoperind astfel, în prima cameră în care a pătruns, cadavrul Åsei. După ce și-a eliberat conținutul stomacului pe podea, a sunat la poliție, părăsind, în grabă și îngrozit, scena celor patru crime, conștient de privirea rece care-l urmărea de la fereastra de la etaj. Ce l-ar fi putut împinge pe Reynir să-și ucidă cu sânge rece soția și fiicele? Și cea mai importantă întrebare: unde se află în prezent ucigașul și arma crimelor?

(Înainte, Soldis) Denumirea din anunț era „Asistent general”. Trebuia să le ajute pe fete la teme, în special pe mezină (Gigja) la limba islandeză, să pregătească mesele și să întrețină curățenia. Suna pompos, însă în realitate era un job de menajeră. S-a împrietenit repede cu Gigja, cu care se juca, după lecții, cu soldații, roboții și navele de plastic Star Wars (marea sa pasiune), bătea la ușă înainte să intre în camera lui Iris (16 ani), altfel spus, respecta intimitatea adolescentei care se dezlipea extrem de greu de ecranul mobilului, era deschisă la sfaturile Åsei, care-i repeta cât de mulțumită era de serviciile sale, și nu se apropia prea mult de Reynir, fostul afacerist de succes din sfera tehnologiilor digitale care trecuse printr-o operație majoră, extirparea unei tumori cerebrale, devenind un alt om după intervenție, ursuz, tăcut și despre care soția bănuia că era instabil emoțional și-și pierdea ocazional memoria. Câteva reguli ușor de urmat, și un salariu la care Soldis nici nu visase... Însă nimeni și nimic nu avusese cum s-o pregătească pentru ce avea să se întâmple, dându-și seama prea târziu că secretele familiei Logason urmau să scalde ferma izolată din Akranes în sânge.

Să facem cunoștință și cu protagoniștii. Týr, polițistul cu un semn în formă de tăietură ce-i despică fruntea, s-a născut în Islanda, însă a fost adoptat de către o familie din Suedia, transferându-se de puțin timp la Reykjavik de la Stockholm, unde lucrase în cadrul Departamentului de Infracțiuni Economice. Acum Týr conduce spre ferma cuplului Logason, însoțit de Iðunn, medicul legist care urmează să arunce o privire asupra celor patru cadavre. Partenera lui Týr este Karólina, o polițistă de culoare de origine islandeză, căreia majoritatea localnicilor tind să i se adreseze în engleză, privind-o ca pe o emigrantă. Cei doi investigatori vor locui pe parcursul anchetei într-o cabană din apropierea fermei, urmând să cerceteze scena cvadruplului omor și să le pună întrebări vecinilor, schițând portretele sociale ale celor patru victime și călăului. Și, totuși, unde se ascunde Reynir? Pâinea comestibilă și laptele nealterat indică clar prezența unei persoane în casă... Cineva care, după ce a comis familicidul, a rămas să locuiască împreună cu cadavrele, de parcă nimic tulburător nu s-ar fi petrecut între acei pereți, conștient (sau inconștient) că polițiștii sunt pe urmele sale și că, într-un final, îl vor descoperi. Asta dacă nu va fi prea târziu și dacă ucigașul nu va pune mâna între timp pe ceea ce caută cu meticulozitate, de atâtea zile...

Zgomote stranii în miez de noapte, o prezență amenințătoare ce le urmărește de la fereastră pe Gigja, Iris, Åsa și Soldis, și care se pierde în viscol, obiecte ce dispar și reapar fără nicio explicație, mesaje cutremurătoare, animale care dispar de la fermă și găini decapitate, un vecin morocănos care le poartă sâmbetele după ce cailor și iepelor sale li s-a interzis să pască pe pășune, un cuplu care se joacă (psihologic) de-a șoarecele și pisica, un secret care le va schimba existența tuturor și un individ care-și pierde mințile și se repede cu toporul asupra celor patru ființe nevinovate, lăsând în urma sa un măcel. „Nu poți fugi, nu te poți ascunde„ e un thriller excelent, cu puternice nuanțe de horror, plin de tensiune, captivant de la primele pagini, complex și cu personaje duplicitare cărora îți este imposibil să le ghicești intențiile. Debutează ca o forță a naturii, te aruncă în mijlocul coșmarului și te scoate la suprafață, în cele din urmă, cu mâinile însângerate, Șocat și înfiorat de revelația care schimbă complet ecuația misterului, moment în care simți că-ți dorești mai mult, și tot mai mult, de la regina romanului polițist Islandez, așteptând cu nerăbdare să pui mâna pe următorul volum din seria Black Ice.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul Yrsei Sigurdardottir:

miercuri, 1 octombrie 2025

Recenziile lui Gică 230 - Întreabă de Andrea de Noelle W. Ihli (CRIME CLUB)

Titlu: Întreabă de Andrea

Autor: Noelle W. Ihli

Editura: STORIA BOOKS

Titlu original: Ask for Andrea (2022)

Traducere de Laura Ciobanu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 272

Media pe Goodreads: 4,08 (din 180.242 note)

Meghan a murit strangulată cu propria eșarfă, Brecia, cu cablul de la prelungitorul pe care intenționase să-l folosească pentru luminițele de Crăciun, iar Skye a fost sugrumată, în timp ce era ținută cu fața într-o baltă cu noroi. Trei femei ucise, în trei ani consecutivi, în trei state, de același bărbat atrăgător care le-a vânat prin aplicațiile de datting și cafenele. Le-a dat mesaje, le-a zâmbit, le-a sedus și le-a lăsat să putrezească în pădure (pe Meghan și Skye) și în propria curte (pe Brecia). Și-a ales victimele cu grijă, și-a șters amprentele și s-a ținut departe de camerele de luat vederi. Numai cele trei fete știu cum arată, numai ele ar putea să-i ducă pe polițiștii la străinul chipeș care le-a condus, la propriu, pe ultimul drum. James sau Jim... așa cum s-a prezentat și le-a dat de înțeles că și-au găsit perechea, neștiind că în spatele ochilor strălucitori zace mintea abuzată a unui psihopat. Crimele s-au petrecut deja, în urmă cu un an (Meghan), cu doi (Brecia) și astăzi (Skye), dar povestea nu se sfârșește aici și acum, dimpotrivă, ea continuă dincolo de moarte.

Meghan a fugit în pădure, încercând să scape de ucigaș, însă trupul i-a rămas în urmă, în mâinile celui care i-a luat viața, și apoi în vegetația pe care i s-au descompus pielea și mușchii și i-au îngălbenit oasele. Nu a avut puterea să se opună, iar acum privește cum păsările, coioții și vulpile se hrănesc cu rămășițele sale omenești. Îngrozită, așteaptă ca vreun străin, care s-ar abate de la cărare și i-ar descoperi cadavrul, să sune la poliție. Brecia nu s-a dat bătută, și-a urmărit călăul până acasă și l-a bântuit în acești doi ani, străduindu-se să-l oprească să-și dea întâlnire și cu alte fete vulnerabile. A rămas surprinsă să observe că un „suflet atât de corupt ar putea să doarmă lângă soție fără să-i facă nimic și să-și urmărească cele două fetițe cum se joacă în sufragerie. Skye s-a întors în locuința mamei sale, singura persoană care și-a dat seama că ceva oribil s-a petrecut cu propria fiică, și care în următoarea zi a mers la poliție, însoțită de fostul soț, pentru a forța autoritățile pe jumătate sceptice să pornească pe urmele femeii dispărute.

Plotul polițist se desfășoară de la sine, eroinele noastre rămânând pe margine și acționând prin sugestii. Fantomele nu pot interveni direct în viețile muritorilor, nu sunt vizibile, nu se pot face auzite, aerul nu îngheață când intră într-o încăpere, oglinzile nu le captează siluetele spectrale. Sunt niște prezențe transparente, ca oxigenul, pot să treacă prin orificii și să-și găsească locurile în spațiu, purtate de aer. Pot să transmită un soi de energii negative și să defecteze temporar dispozitivele electronice, becurile pâlpâie, iar calculatoarele se sting, suficient cât James să nu poată accesa site-ul de datting pentru a-și găsi noi victime. Cu o stafie ce umblă de colo-colo, urmărindu-și neobosită prada, James nu se simte în pericol, ba din contră, își pierde răbdarea și se grăbește să întâlnească o nouă fată ca să-și satisfacă nevoile bolnave. Ucigașul trăiește două existențe paralele, pe de-o parte, soțul și tatăl perfect, pe de alta, nebunul care simte plăcere atunci când sugrumă și strangulează un membru al sexului opus.

Să nu vă lăsați păcăliți de copertă și descriere, nu avem de-a face cu o poveste horror. Debutează și rămâne până la sfârșit un roman experimental, extrem de captivant, cu elemente supranaturale, preschimbându-se, în ultimele capitole, într-un thriller de primă mână, care ne trimite cu gândul la Shining. E diferit, e o idee originală într-un ambalaj comercial. Dincolo de prezențele spectrale, e o critică directă la adresa bărbaților care simt putere atunci când brutalizează o femeie, care își construiesc fragila identitate prin sfidarea sexului slab. Meghan, Brecia și Skye împărtășesc aceeași soartă, chiar dacă nu s-au cunoscut dinainte, ajungând doar niște nume în dosarele polițiștilor din State, alte victime ale unui sistem care nu e capabil să-și condamne agresorii. Vânate la tot pasul de hărțuitori și criminali, femeile trebuie să aibă grijă una de cealaltă, așa că și-au inventat un cod numai al lor, prin care să-și dea de veste când sunt la ananghie. Și poate că ucigașul ar fi fost prins înainte să comită cel de-al treilea omor, asta, bineînțeles, dacă Skye ar fi ținut cont de mesajul de pe peretele băii fetelor și ar fi întrebat, la bar sau pe una dintre chelnerițe, de Andrea.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Noelle W. Ihli:

luni, 22 septembrie 2025

Recenziile lui Gică 229 - Dispărut într-o clipă de Jo Callaghan (CRIME CLUB)

Titlu: Dispărut într-o clipă

Serie: Kat & Lock (#1)

Autor: Jo Callaghan

Editura: TREI

Titlu original: In the Blink of An Eye (2023)

Traducere de Luciana Crăciun

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 424

Media pe Goodreads: 4,18 (din 10.926 note)

Pentru că avem sentimente... asta ne face oameni. Pentru că putem distinge între ce vedem și ce simțim, și adesea ne lăsăm conduși de inconștient și de presimțiri. Ca să prinzi un ucigaș în serie nu e suficient să pui doi cu doi și să-ți dea patru, trebuie să observi calculele din spatele ecuației, să te lași pradă senzațiilor, să elimini posibilul, după cum a spus amicul Sherlock Holmes, ca să ajungi la probabilități, doar atunci vei putea să iei urma vânatului. Mintea umană (oricât de bolnavă ar fi) nu funcționează după șabloane, nu e proiectată în HTML sau JAVA, nu poate fi definită prin concepte anatomice... Funcționează după ce observă, însă mai mult după ce are impresia că observă, realizează conexiuni aparent imposibile și trage concluzii care ar pune în dificultate orice aplicație bazată pe AI. Bineînțeles că suntem supuși greșelii, dar poate că șirul acesta infinit de erori ne aduce tot mai aproape de adevăr.

La șase luni de la moartea lui John, o altă victimă a cancerului, DCS Kat Frank se reîntoarce la secție, pregătită să se ocupe de anchetele recente, străduindu-se să-și abată gândul de la tragedia în urma căreia a rămas văduvă. Nici nu apucă să pună mâna pe dosare, fiindcă inspectorul-șef McLeish o informează despre un program pilot care folosește Inteligența Artificială și îi cere să ia parte la proiect și să evalueze posibilitatea ca un astfel de dispozitiv (sub forma unei brățări electronice) ar putea să dea o mână de ajutor poliției în rezolvarea unor investigații despre persoanele dispărute, din ultimii ani, din Marea Britanie. Decisă să demonstreze că programul este complet inutil (după ce John a fost diagnosticat greșit de o aplicație medicală bazată pe AI), Kat ajunge șefa unui mic grup de investigatori, format din Rayan Hassan, un bărbat din sudul Asiei, care a urmat școala de poliție după ce sora lui a fost agresată, Debbie Brown, o agentă extrem de competentă, cu toate informațiile la zi, și Edia Lock, o hologramă proiectată prin AI, cu proporțiile și trăsăturile unui bărbat de culoare impozant și chipeș.

Analizând o serie de dosare și eliminând posibilitatea ca unii dintre tinerii dispăruți să fi plecat de bunăvoie de la domiciliu, neanunțându-și părinții, frații sau prietenii, EDIA Lock ajunge la concluzia că următoarea investigație ar trebui să se concentreze asupra lui Will Robinson, un bărbat alb care a studiat Arta Teatrală, și care a dispărut într-o seară, în timp ce se îndreptase spre pubul Swan’s Nest. Kat, însă, le propune celorlalți (sceptică la concluziile mașinăriei) să-și îndrepte atenția spre Tyrone Walters, un tânăr de culoare care s-a evaporat într-o noapte din campusul universitar, student la Științe Politice, prieten bun (probabil mai mult de atât) cu Milly Babbington, fata blondă din camera de alături. Și ca să împace și capra, și varza, Kat le sugerează celorlalți să pornească, împărțiți în două echipe, pe urmele celor doi bărbați, excluzând din start ipoteza conform căreia Will Robinson și-ar fi luat zilele, aruncându-se-n lacul de lângă parc.

Nu trec prea multe minute fără ca Lock și Kat să se contrazică, însă dezbaterile lor înflăcărate nu fac decât să-i ajute să elimine pistele greșite, apropiindu-se, fără știrea lor, de răpitor. Lock nu înțelege de ce Kat vorbește cu poza lui John, de parcă soțul ei ar putea să fie încă în viață și să-i dea sfaturi, în vreme ce Kat îi demonstrează partenerului său că toate șabloanele sunt de prisos și că AI-ul nu va fi în stare niciodată să înlocuiască rațiunea umană. Holograma inteligentă (proiectată de brățara cu senzori) se infiltrează pe nesimțite în viața femeii, ajungând s-o asculte și s-o reapropie de Cameron, fiul de optsprezece ani, care renunță la ieșirea cu ceilalți adolescenți ca să petreacă mai mult timp cu mama și cu străinul de culoare care încă n-a văzut Terminator 2. Dincolo de poziția socială (pe care și-o asumă pe jumătate), Lock este un polițist capabil, reușind în câteva secunde să scaneze sute de mii de baze de date, să proiecteze hărți direct în spațiu, să redea (holografic) traseele celor doi bărbați și să descopere înălțimea unei persoane analizându-i dimensiunea ulnei.

Sunt conștient că povestea de față e doar un strop din potopul de viitoare ficțiuni polițiste în care vom avea de-a face cu detectivi AI, și, sincer, abia aștept să întâlnesc o entitate digitală care să joace rolul de antagonist. Lock e un personaj care se face repede plăcut, deși uneori ajunge să te scoată din sărite. Își dă seama de geneza sa artificială, e mulțumit pe jumătate de propria persoană, tânjind adesea să înțeleagă ființele neraționale care i-au scris codul-sursă. Evoluează odată cu protagonista, îi pare rău atunci când simte că a spus ceva nepotrivit și se străduiește să-i ofere informații noi șefei și partenerei sale, analizând scenariile din toate punctele de vedere. Sunt curios ce urmează, deși mi-am dat seama cum se va sfârși primul volum, mă mănâncă degetele să pun mâna și pe următoarele, însă aștept traducerile de la Editura Trei, pentru că am certitudinea că publicul român nu va sta prea mult timp departe de Kat și Lock.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Callaghan:

sâmbătă, 20 septembrie 2025

Recenziile lui Gică 228 - Noaptea lupului de Jo Nesbø (CRIME CLUB)

Titlu: Noaptea lupului

Autor: Jo Nesbø

Editura: TREI

Titlu original: Minnesota (2025)

Traducere de Cristina Michaela Tache

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 448

Media pe Goodreads: 3,96 (din 1.040 note)

Lupul îmbrăcat în oaie sau oaia îmbrăcată în lup? Cine e Bob Oz? La prima vedere, neadaptatul social, celibatarul (in)voluntar, polițistul care calcă adesea pe bec și este amenințat de superior cu suspendarea, nostalgicul ce colindă cu mașina de serviciu și pe jos străzile Minneapolisului, purtând veșnic aceeași haină, galbenă muștar, de cașmir, partenerul de-o noapte al femeilor ce-și detestă soții banali și concubinii cu mușchi și fără minte, străinul care, atunci când promite că te va conduce în siguranță noaptea spre casă, poți să fii sigură că se va ține de cuvânt,, pateticul ce flirtează fără rușine, poate, poate pică și-n seara asta ceva-n așternuturi, și care, în caz contrar, se va agăța de sticla de alcool, sperând că demonul din licoare îi va alunga sentimentul de singurătate ce-l chinuiește din clipa în care Alice i-a dat papucii. Of, Alice... Ce dor îi e de ea... Și ce păcat că sufletul lui pereche și-a găsit acum liniștea în brațele altui bărbat. Poate că se merită unul pe celălalt. Și poate că cea mai cumplită pedeapsă pentru Bob Oz e să fie... Bob Oz.

S-o luăm de la capăt... Victima este Marco Dante, un grăsan ce vorbește italienește, se îmbracă italienește și mănâncă italienește, mare amator de bijuterii din aur, și care se ocupă cu traficul de arme, dintr-un garaj aflat la trei străzi distanță de Jordan projects. Ochit și lovit! Glonțul a părăsit arma și l-a nimerit pe Dante în abdomen... Dar nu l-a ucis. Un bărbat care se aflase în clădire l-a tras pe grăsan la adăpost și a apelat numărul de urgență, timp în care asasinul (care a dat greș) s-a făcut nevăzut. Semnalmentele găsite în apartamentul de la etajul șase al clădirii de vizavi, unde se aflase ucigașul, îl indică drept făptaș pe Tomas Gomez, un emigrant hispanic din sud, care făcuse cândva parte din mai multe bande criminale din Minneapolis. Pornind de la injecțiile goale de insulină pe care Bob Oz le găsește în frigider și de la mărturisirea vecinei care le dezvăluie că Gomez și-a dus pisica moartă la împăiat, polițistul se pregătește să le facă o vizită medicului lui Tomas și taxidermistului, plănuind să-l atragă pe asasin într-o capcană.

Vânătoarea a început... Polițiștii se află pe urmele lui Tomas Gomez care, nu se știe prin ce magie, le scapă parcă printre degete. Poate că n-a reușit să-l ucidă pe Dante, însă Lupul trece la următorul nume de pe lista neagră. Chipul său apare pe camerele de supraveghere, martorii spun că au văzut un bărbat hispanic care ținea-n brațe o folie cu bule (probabil în care se aflase pușca), însă, cu cât se apropie mai tare de țintă, cu atât are impresia Bob Oz că se îndepărtează de prada sa. Ca și cum totul ar fi deja regizat. Ca și cum vânătorul și vânatul ar fi doi magneți cu aceeași polaritate, respingându-se, însă având certitudinea că nu e chiar așa mare distanța dintre ei. La urma urmelor, și Bob e un lup, și doar un lup poate lua mirosul altui mascul din aceeași haită.

Dincolo de acțiune, întrebarea care rămâne este: Ce înseamnă Visul American pentru cei din păturile mijlocii ale societății? Nu mai vorbim despre cei care-și duc cu greu traiul de zi cu zi, dintre care mulți locuiesc pe străzile Minneapolisului și ajung să consume droguri și să vândă arme, cocaină și metamfetamină ca să obțină hrană și îmbrăcăminte. Americanul drept are dreptul să-și apere locuința în caz de furt, și pentru asta statul îi oferă posibilitatea de-a alege dintr-o gamă largă de arme de foc, puști și pistoale care ajung pe mâinile cui nu trebuie, în special ale tinerilor care sunt recrutați în bandele criminale. Orice puști de peste 14 ani poate să se înroleze în Lupii Negri sau X – 11 și să se joace de-a gangsterul, însă de la distracție până la crimă e mai puțin de-un pas. Victimele nu ajung cei care trag conștienți, ci cei care se trezesc prinși la mijloc, oameni singuri și familii întregi care s-au găsit la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

Jo Nesbø a revenit cu un Nordic Noir (standalone) ce ne poartă în Minnesota, în 2022, pe urmele unui scriitor care intenționează, vizitând diverse locuri relevante pentru poveste, cu un taxi, să consemneze crimele lui Lobo (Lupul), și în 2016, când Tomas Gomez s-a întors parcă din morți și și-a început vendeta, atrăgând autoritățile pe piste greșite. Cu o minte brici și o pușcă cu lunetă (achiziționată, bineînțeles, la negru), Gomez i-a luat în cătare pe cei care l-au făcut să sufere, ascunzându-se la vedere și așteptându-l pe Bob Oz să se apropie, singurul om care l-ar putea înțelege. Digresiunea socială și polemica legată de armele de foc sunt dezgropate pe parcurs ce morții se prăbușesc în propriile morminte, mesajul social materializându-se ca un reflector ce luminează un stadion, în culise găsindu-se protagonistul și antagonistul, lupul și oaia care se privesc în ochi, conștienți că natura nu le oferă amândurora, odată ce s-au întâlnit, posibilitatea să supraviețuiască.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Jo Nesbø:

miercuri, 3 septembrie 2025

Recenziile lui Gică 227 - Omul de sticlă de Anders de la Motte (CRIME CLUB)

Titlu: Omul de sticlă

Serie: Leo Asker (#2)

Autor: Anders de la Motte

Editura: CRIME SCENE PRESS

Titlu original: Glasmannen (2023)

Traducere de Daniela Ionescu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 608

Media pe Goodreads: 3,88 (din 1.916 note)

Nu suntem singuri în univers... Bernhard Irving, fabricant de produse alimentare, tatăl lui Ufo-Gunnar, era convins că lacul Mire și insula Block s-au format datorită unui meteorit care a lovit Pământul. Neluând în considerare teoria conform căreia craterul plin cu apă și petecul de uscat din centru ar fi apărut în urma unei erupții vulcanice, dovadă stând zăcămintele de obsidian de la suprafață și din subteran, Bernhard a angajat o echipă de mineri care să sape după bucățile prețioase din meteorit. Proiectul s-a sfârșit tragic atunci când inginerul-șef și alți doi muncitori și-au pierdut viața în tuneluri, iar din insulă a rămas doar un șvaițer plutitor pe care se ridica semeț turnul pe care bătrânul îl folosise drept observator. Salvarea întreprinderii a ajuns în mâinile lui Gunnar, care susține că, în 1965, s-ar fi întâlnit, chiar pe insula Block, cu un extraterestru venit din constelația Alpha Centauri, care a călătorit până pe Terra ca să dea o mână de ajutor omenirii, transmițându-i telepatic ideile geniale prin care a transformat mica afacere a tatălui său într-unul dintre coloșii industriali ce activează, până și astăzi, pe piața farmaceutică și medicală nu doar din Suedia, ci din întreaga lume.

Martin Hill, profesor universitar, pasionat de explorarea urbană, este angajat de Nova Irving, cea de-a doua fiică a lui Ufo-Gunnar, să scrie o carte despre realizările companiei Alfacent, evitând să consemneze zvonurile despre extratereștri ce plutesc în jurul locului și familiei sale. Curios din fire, Martin se apucă de cercetare, fiind cazat la Stjarneholm și având acces la biblioteca de pe domeniu, și descoperă că, alături de succes, ghinionul pare să-i fi urmărit, o dată la câțiva ani, pe proprietarii insulei Block. Viggo, fiul vitreg al Novei are niște „probleme” și se află în prezent internat într-un spital din străinătate, unde i se acordă cel mai bun tratament. Logodnicul lui Maud (sora vitregă a Novei) și-a pierdut viața după ce a ajuns cu mașina în lac. Iar Elsa, Fiica de 13 ani a lui Maud, s-a născut aproape nevăzătoare, distingând lumina de întuneric și deplasându-se, cu bastonul, doar însoțită de câinele ei, Orion. Poate că o femeie ce-și plimbă pisica în coșul bicicletei în crucea nopții nu-i pune nervii la-ncercare, însă senzația că este urmărit din întuneric și ceață, posibil de statuia din sticlă neagră a lui Gunnar, îl face să-și pună câteva întrebări esențiale... Printre acestea, dacă nu cumva cineva-l pândește, intenționând să-i facă de petrecanie...

Până și Leo Asker, șefa Departamentului Sufletelor Pierdute, e cu nervii-n piuneze. Per, tatăl său, care a ținut-o (aproape) ostatică la Fermă, pregătind-o și antrenând-o pentru Sfârșitul Lumii, a sunat-o, după cincisprezece ani, ca să-i ceară ajutorul. Se pare că trupul neînsuflețit, aflat într-o stare bună de conservare, al unui bărbat a fost descoperit la marginea proprietății sale, într-o groapă pentru deșeuri. Analizele de laborator relevă faptul că mortul zace acolo de aproximativ șaisprezece ani, decesul survenind în urma unui glonț ce i-a trecut prin ceafă și a părăsit craniul prin frunte. Și odată ce zărește chipul victimei, Leo este purtată din nou în trecut, în ziua în care un străin cu ghete de armată, care călătorea cu bani rulați în suluri, ascunși în camioneta cu ușa galbenă, a ajuns pe proprietatea lor, și care îi fusese prezentat drept Unchiul Tord. Poliția pregătește o operațiune paramilitară prin care să ia cu asalt Ferma, astfel încât Asker are doar câteva zile ca să-l descopere pe adevăratul ucigaș, înainte ca Per să se refugieze în propriul buncăr și să-i primească pe vizitatori cu mine, rafale de gloanțe și grenade (nu neapărat) lacrimogene.

Probabil unul dintre cele mai bune Scandinoir-uri pe care urmează să le citești... Nu mă dau în vânt după cozy-urile lui Anders, însă seria „Asker” e gura de aer de care noi, cititorii de thriller serios și intens, avem atâta nevoie. Scriitura e ireproșabilă, personajele, în special cei din Departamentul Sufletelor Pierdute, parcă sunt desprinse din benzile desenate, deosebite, la prima vedere, țăcănite – un broscoi ce face parte din masonerie, o bârfitoare care funcționează la fel de eficient ca AI-ul și un arțăgos, pe jumătate surd, care lucrează, de la calculator, la operațiunile ce se desfășoară în propria minte, dar care deține un dulap plin cu arme albe și de foc – o echipă imbatabilă căreia, atunci când i se cere să treacă la fapte, nimeni și nimic nu-i poate sta în cale, mai ales atunci când răsplata constă în aplauze, laude și melcișori cu scorțișoară. OZN-uri ce luminează cerul, accidente și întâlniri inexplicabile, doi exploratori urbani care s-au înecat, cu trei ani în urmă, în lacul Mire și o creatură de coșmar, cu trup de titan și ochi de culoarea stelelor ce se sting. Orice ai face și oriunde te-ai ascunde, el te vede, Omul de sticlă, fiara care nu se poate ascunde de ochii celui atotvăzător.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Anders de la Motte:

marți, 2 septembrie 2025

Recenziile lui Gică 226 - Acoperiți-i fața de P.D. James (CRIME CLUB)

Titlu: Acoperiți-i fața

Serie: Adam Dalgliesh (#1)

Autor: P.D. James

Editura: PALADIN

Titlu original: Cover Her Face (1962)

Traducere de Roxana Brînceanu

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 264

Media pe Goodreads: 3,91 (din 41.341 note)

O seară obișnuită, cu invitați de seamă, la Martingale, cu trei luni înainte de crimă... Domnul Maxie, stăpânul casei, zace pe patul de moarte, așteptând doza zilnică de somnifer care să-l ajute să treacă în lumea viselor, unde durerea pare să-și piardă din intensitate. Doamna Eleanor Maxie, „matroana”, își servește oaspeții cu bunătăți și se implică activ în discuții. Preotul și doctorul satului fac schimb de păreri și o privesc cu dezgust și milă pe menajera cea nouă. Catherine Bowers, aproape logodnica lui Stephen Maxie (moștenitorul de drept al domeniului) îi face ochi dulci viitorului soț, trăgând cu urechea la subiectele dezbătute de seniori. Deborah Maxie (sora lui Stephen), în prezent văduvă, e prezentă trupește, dar absentă sufletește, gândindu-se că urmează să-și întâlnească zilele următoare iubitul la Londra, pe Felix Hearne, fostul soldat activ pe front. Și, printre oaspeți și gazde, se perindă cele două menajere, Martha, bătrâna slujitoare a familiei Maxie, și Sally Jupp, o tânără mamă căreia, în schimbul serviciilor casnice, i s-a oferit un salariu și un adăpost.

Nouăzeci de zile mai târziu... Ospățul și jocurile organizate cu prilejul sărbătorii bisericii locale sunt pe sfârșite. După ce anunță oficial logodna cu Stephen Maxie, Sally Jupp, pe jumătate adormită, se îndreaptă spre camera din pod, unde o așteaptă Jim (fiul de numai câteva luni) în pătuț. Dimineață, se aud doar zbieretele bebelușului. Ușa e încuiată pe dinăuntru, menajera nu răspunde. După ce Stephen reușește să intre în dormitor pe fereastră, folosind scara, o descoperă pe fată moartă, cu urme roșiatice în jurul gâtului. Cineva a strangulat-o.... Dar cine? Este posibil ca făptașul să se numere printre membrii familiei Maxie? Sau să fie vorba, de fapt, despre unul dintre străinii prezenți la festivitate? Oricum ar sta lucrurile, cert e că la Martingale s-a petrecut o crimă, iar acum e nevoie ca un polițist de la Scotland Yard să intre în scenă, să pună dovezile cap la cap și să rezolve misterul.

Și așa facem cunoștință cu inspectorul-șef Adam Dalgliesh, însoțit la fața locului de sergentul Martin. Dalgliesh nu e un detectiv care să se impună prin agresivitate verbală sau fizică. Preferă să analizeze în detaliu scena crimei, să pună întrebările potrivite ca să obțină răspunsurile esențiale și să ajungă, printr-un demers logic, la demascarea ucigașului. Indiciile sunt deja prezente, este nevoie doar de un ochi ager care să le observe. Îi tratează pe toți cu respect, chiar dacă știe că printre aceștia se numără un individ mânat de ură, care a ales să-și rezolve, cu propriile mâini, disensiunea. Personajele noastre, suspecte de la primul până la ultimul, de la cei prezenți, până la cei absenți, sunt puse la colț și analizate pe toate părțile, investigația scoțându-le la iveală gândurile și intențiile neortodoxe. Pentru unii, Sally Jupp era doar o biată menajeră, în timp ce pentru alții era o fată care căzuse în păcat și meritase să-și primească pedeapsa.

Sally Jupp e elefantul din încăpere, nota discordantă din aria de operă. Prezența sa deranjează de la sine, la care se adaugă și poziția (aparent neînsemnată) pe care a primit-o în casa familiei Maxie. Cealaltă slujitoare o urăște din tot sufletul, punându-i piedici ori de câte ori are ocazia, sperând, nu neapărat în secret, că Eleanor, matroana, o va arunca cât de repede în stradă. Sally e, prin postura de mamă, o ruptură în sistemul social în care și-a găsit (pentru moment) locul, reflectând criticile aspre ale cetățenilor de seamă și răsturnând convențiile sociale. Logodna dintre ea și Stephen nu fusese privită cu ochi buni de niciunul dintre invitați, oricare dintre aceștia putând să recurgă la crimă pentru a purifica comunitatea de acest sărac suflet pervertit.

Romanele polițiste ale lui PD James (republicate) trebuie corelate (obligatoriu) cu perioadele în care au fost scrise. Subiectul nu e de actualitate pentru contemporaneitate, însă savoarea sa iese la suprafață doar atunci când ești pregătit să parcurgi călătoria mentală în secolul al XX-lea și să te raportezi corect asupra actanților și cutumelor vremii. Adam Dalgliesh e prezent nici pe jumătate în primul volum al seriei, complexitatea sa psihologică și analitică fiind pusă pe hârtie în detaliu în narațiunile detectivistice ce vor urma. Povestea e perfectă pentru fanii Agathei Christie, dar și pentru cei ai thrillerului psihologic, subgen anticipat, chiar în povestea de față, de celebra autoare britanică. O recomand, în ciuda faptului că nu va fi pe gustul tuturor, însă nu ai cum s-o lași deoparte atunci când dai cu ochii de superba copertă din colecția ParaThrill, noul format grafic adoptat de Editura Paladin.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui P.D. James:

luni, 30 iunie 2025

Recenziile lui Gică 225 - Acasă înaintea nopții de Riley Sager (CRIME CLUB)

Titlu: Acasă înaintea nopții

Autor: Riley Sager

Editura: PALADIN

Titlu original: Home Before Dark (2020)

Traducere de Liviu Szoke

Anul apariției: 2025

Număr pagini: 416

Media pe Goodreads: 4,05 (din 271.684 note)

Sub patul din camera lui Maggie nu stă la pândă niciun monstru cu tentacule, doar o șosetă roz desperecheată. Dulapul e gol, doar praf și haine vechi, nici urmă de vreo prezență spectrală. Și, totuși, fetița de cinci anișori simte că ceva nu e în regulă cu Baneberry Hall... Poate sunt de vină scările ce scârțâie în continuu. Sau pereții care-ți dau impresia că se contractă și dilată, de parcă întreaga construcție ar respira. Sau ventilatorul din tavan ce scoate un zgomot neîntrerupt ce aduce a clănțănit de dinți. Fantomele nu există, dar, în fine, așa se comportase și Ewan când avusese vârsta fiicei sale. Și acum se pare că și-a făcut apariția și Domnul Umbră... Poate că e normal ca un copil să se joace cu un prieten imaginar... Dar Maggie se comportă de parcă năluca din mintea sa ar prinde contur în spațiu, ieșind noaptea din nenorocitul acela de dulap... Ce naiba se petrece între zidurile astea blestemate? Există într-adevăr ceva supranatural în Baneberry Hall?

Cu douăzeci și cinci de ani în urmă, pe 25 iunie, Ewan și Jess au cumpărat Baneberry Hall la jumătate de preț, devenind (după o lungă perioadă) noii proprietari ai conacului de pe deal, împrejmuit de un zid de piatră și aflat (cum altfel) la marginea pădurii. Douăzeci de zile mai târziu, cuplul, împreună cu fiica lor, Maggie, a părăsit casa în crucea nopții, speriați de moarte, de parcă diavolul însuși ar fi fost pe urmele lor. Acum, după ce Ewan a murit de cancer, Maggie, designer de interioare, revine, în ciuda avertismentelor ambilor părinți, la Baneberry Hall ca s-o renoveze și s-o scoată la vânzare. Femeia vrea să afle dacă nonficțiunea horror scrisă de tatăl său, Casa Ororilor, care a rupt topurile internaționale, are un sâmbure de adevăr, dacă Domnul Umbră și Domnișoara Bănuți chiar au existat sau au fost doar niște închipuiri care și-au găsit locul perfect în istorisire. Oricum ar sta lucrurile, se pare că Ewan a mințit, fiindcă, după ce a jurat că nu va mai pune piciorul în casa bântuită, bărbatul, pe lângă că i-a plătit pe copiii și nepoții îngrijitorului și menajerei să întrețină locul, s-a întors în fiecare an de-atunci la conac, exact la data în care cei trei au fugit în miez de noapte, aceeași noapte în care Petra, o adolescentă de șaisprezece ani, fiica cea mare a femeii ce se ocupase cu curățenia, a dispărut fără urmă.

Cartea lui Riley Sager alternează între trecut și prezent, combinând scenele de groază cu plotul detectivistic. Maggie, deși era singura care observase la acea vreme spectrele, nu-și mai aduce aminte nimic despre evenimentele supranaturale petrecute cel mai adesea în camera sa de la mansardă sau de dulapul, acum cu ușile acoperite de niște scânduri bătute-n cuie, prin care se perindaseră stafiile. Cercetând istoria domeniului, protagonista descoperă un șir de morți și dispariții suspecte. Se spune despre Indigo Garson, care locuise în camera Indigo, fiica primului proprietar, William Garson, cel mai bogat om din oraș, că ar fi sfârșit otrăvită după ce a ingerat câteva bobițe de arbaiț. Și despre Curtis Carver, bărbatul care a locuit cu familia sa aici cu mulți ani înainte ca Ewan și Jess să cumpere proprietatea, că și-ar fi sufocat fiica cu o pernă în timp ce dormea, după care s-ar fi sinucis, trăgându-și o pungă de plastic pe cap și legând-o la gât cu o curea de piele, lăsând în urmă o soție și mamă îndurerată, care nu va fi în stare niciodată să stea departe de locul în care și-a pierdut fericirea și rațiunea.

Mult mai incitantă decât „Supraviețuitoarele”, probabil la fel de bună ca „Încuie toate ușile”. Sager are un stil unic de-a relata o poveste de groază... Ai senzația că te găsești, împreună cu alți adolescenți, în jurul unui foc de tabără, urmărind cu sufletul la gură istorisirea ce părăsește buzele povestitorului din umbră. Aglomerează o groază de elemente din literatura horror, cu care îi bombardează, pe toate căile senzoriale, pe protagoniști. Ewan și Maggie simt fiori pe șira spinării (nu mai vorbesc despre cititor), văd chipuri și siluete care nu ar trebui să se afle acolo și aud zgomote ce le pun nervii la încercare, în special pe parcursul nopții. Ei bine, trebuie să fii cu ochii și urechile în patru dacă vrei să dezgropi adevărul din mormintele din spatele casei, pentru că narațiunea înfricoșătoare ar putea să fie doar cortina care ascunde o tragedie reală, camuflată printre miturile locale și închipuirile nocturne.

Un proiect:

Pentru mai multe păreri, aruncați o privire pe blogurile colegilor mei, unde, zilele acestea, au apărut sau urmează să apară recenzii despre romanul lui Riley Sager: